Nicolae Ciucă: 98 la sută dintre gospodării vor beneficia de plafonarea prețului la energie

1 septembrie 2022, 18:01

Ședinţa de Guvern a fost amânată câteva ore, joi, deoarece nu au fost gata toate avizele privind modificările aduse ordonanței de plafonare a prețului la energie.

Am considerat că este important să avem toate elementele de conţinut clare

„Deşi am întârziat aproximativ trei ore şedinţa de guvern, doresc să menţionez că această întârziere este din cauza procedurilor tehnice de avizare. A trebuit să avem îndeplinite toate procedurile pe parcursul de avizare la fiecare minister care a avizat proiectul de ordonanţă de urgenţă. Şi, desigur, am considerat că este important să avem toate elementele de conţinut clare, fără să fie nevoie să revenim pe ordonanţă”, a precizat Nicolae Ciucă.

98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare/ compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale

Practic, prin modificările pe care le vom aduce Ordonanţei de Guvern nr. 27, nu facem altceva decât să consolidăm şi să extindem măsurile de protecţie a populaţiei şi economiei de creşterile la preţul energiei şi gazelor naturale. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial, începând cu această zi, am extins şi perioada de valabilitate a acestei ordonanţe. Practic, am prelungit cu un an şi va fi valabilă până la data de 31 august 2023. Am avut în vedere să asigurăm protejarea populaţiei şi a economiei. Sunt 98% dintre gospodăriile care vor beneficia de această plafonare/ compensare la energie şi apreciem că astfel vor fi ferite de creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale. Totodată, am considerat că este important să luăm măsuri pentru consolidarea resurselor alocate în acest sens şi de asemenea am luat măsuri pentru a ne asigura că piaţa internă are asigurată întreaga cantitate de gaze naturale şi, desigur, avem funcţionale toate sursele de producere a energiei electrice, astfel încât să putem să trecem cu bine iarna, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței.

Vom descuraja comportamentul speculativ din piața energiei și gazelor naturale

Prin măsurile luate astăzi vom descuraja comportamentul speculativ din piața energiei și gazelor naturale. Suntem pregătiţi ca în funcţie de deciziile care vor fi luate la nivelul UE, să avem flexibilitatea necesară să adaptăm măsurile noastre și să integrăm deciziile care vor fi luate la nivelul Comisiei Europene, a adăugat premierul.

Citește și: Ordonanța privind compensarea prețurilor la energiei a fost publicată. Preţul final al energiei electrice pentru populație va fi plafonat până la un consum de 255 kWh

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite