New York: 3.000 de angajaţi municipali, concediaţi pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19

Coronavirus. New York
Coronavirus. New York
11 februarie 2022, 09:52

Este prima concediere în masă motivată de această măsură ce va avea loc la New York, iar cei vizaţi sunt lucrători publici cărora le-a fost deja oferită o perioadă de prelungire pentru a se imuniza şi care nu au prezentat până la această dată dovada vaccinării împotriva COVID-19.

Acest număr reprezintă totuşi mai puţin de 1% din total angajaţilor din domeniul public, având în vedere că în administraţia locală sunt angajate circa 370.000 de persoane, dintre care aproximativ 95% au primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit cifrelor publicate de cotidianul The New York Times.

Primăria oraşului american a cerut angajaţilor să se vaccineze cu cel puţin prima doză a unui ser anti-COVID-19 pentru a-şi păstra locurile de muncă şi a impus efectuarea ambele doze pentru toţi angajaţii noi.

Vineri, pe lângă prima tranşă de concedieri, reprezintă şi data limită pentru ca aproape o mie de angajaţi să demonstreze că s-au vaccinat şi cu a doua doză a unui ser anti-COVID-19.

În total, aproape 13.000 de lucrători municipali au cerut o perioadă de prelungire, invocând motive medicale sau religioase.

Numeroase sindicate reprezentând poliţiştii, pompierii şi profesorii newyorkezi, printre alte categorii profesionale, au cerut săptămâna aceasta, fără succes, ca astfel de concedieri să fie invalidate de tribunalele din New York.

Luni, mai multe sute de persoane au protestat pe străzile oraşului împotriva acestei măsuri şi au cerut eliminarea restricţiilor anti-COVID-19 într-o manifestaţie motivată de expirarea termenului limită pentru ca funcţionarii publici să se vaccineze împotriva COVID-19. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite