Nereguli la Tarom, constatate de Corpul de Control al Guvernului, în contextul acuzațiilor aduse de directorul general demis fostului ministru al Transporturilor

29 februarie 2020, 21:06

Raportul Corpului de Control arată că, pe 10 octombrie 2019, ziua în care a fost votată moțiunea de cenzură care a dus la demiterea guvernului Dăncilă, 18 curse Tarom au decolat cu întârzieri de la 5 la 45 de minute.

Potrivit raportului, 5 parlamentari au zburat cu Tarom în ziua moțiunii, ca să ajungă la vot.

O altă neregulă gravă descoperită la control este divulgarea listelor de pasageri, pe care se aflau și demnitari, către presă.

Ministrul Transporturilor de la vremea respectivă, Răzvan Cuc, spune că raportul nu aduce date concludente față de acuzațiile vehiculate anul trecut.

După moțiunea de cenzură, fostul director general al Tarom, Mădălina Mezei, l-a acuzat pe Răzvan Cuc că i-a cerut să anuleze cursele interne cu care mai mulți parlamentari anti-Dăncilă trebuiau să ajungă la București, ca să voteze la moțiune. Pentru că ar fi refuzat, ministrul ar fi demis-o.

Acuzațiile fostului director general al Tarom sunt investigate într-un dosar al DNA.

Guvernul a anunțat că transmis procurorilor concluziile raportului Corpului de Control.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite