Nereguli la locurile de joacă din Sectorul 2 al Capitalei. Administrația Domeniului Public a fost amendată de ANPC

1 aprilie 2022, 21:15

Sunt imagini din mai multe locuri de joacă din Sectorul 2 al Capitalei, recent controlate de inspectorii ANPC.

Se poate observa cu ușurință cum lipsesc materialele de protecție, iar aparatele de joacă sunt deteriorate.

Spațiile au fost închise, dar benzile care ar fi trebuit să semnalizeze accesul interzis au dispărut rapid.

Pentru nereguli, Administrația Domeniului Public Sector 2 a primit o amendă de 30.000 de lei. De asemenea, până luni, 4 aprilie, toate neregulile constatate de inspectorii ANPC vor trebui remediate.

Controlul ANPC a vizat spațiile de joacă și terenurile pentru sport în aer liber din parcurile Plumbuita, Tei și Motodrom.

În Parcul Plumbuita părinții reclamă și existența unor puțuri neacoperite, un real pericol pentru copii.

La începutul acestei săptămâni, comisarii ANPC au controlat spațiile de joacă din parcurile Herăstrău, Cișmigiu și Tineretului, cele mai mari din București.

Controlul a vizat și chioșcurile din apropierea spațiilor de joacă. Pentru neregulile găsite activitatea unora a fost suspendată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite