Nepotul Regelui Mihai, acuzat că ar fi forțat intrarea în reședința Majestății Sale. Nicolae: Nu înțeleg agresivitatea Casei Regale

Anul acesta, Regele Mihai, aflat în suferință, nu și-a mai celebrat ziua onomastică, așa cum îi obișnuise pe simpatizanții săi. La Palatul Elisabeta e liniște. Nu a fost la fel însă la reședința sa din Elveția. Nepotul său, fostul principe Nicolae, a fost protagonistul unui incident. Camelia Csiki are detalii.

08 Noiembrie 2017, 17:08 (actualizat 08 Noiembrie 2017, 20:52) |
Camelia Csiki transmite pentru Telejurnal 20
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Majestatea Sa este în suferință la Aubonne, unde aseară a avut loc un incident mai neplăcut, în urmă căruia Casa Regală a depus plângere la poliția elvețiană. Nepotul Regelui, Nicolae Medforth-Mills, a fost acuzat de tentativă de violare a domiciliului Regelui. Într-un comunicat al Familiei Regale se spune că Nicolae a forțat ușa casei, implicând șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale. În comunicat se precizează că Nicolae ar fi agresat fizic și verbal trei persoane, unele având răni corporale, și că a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Familia Regală afirmă că Majestatea Sa a refuzat de mai multe ori, în ultimii ani, să îl primească și că i-a precizat acest lucru. În comunicatul Casei Regale se precizează că la incident au fost prezente trei infirmiere, venite să-l trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele ar fi spus că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.

Tot astăzi, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, au depus inițiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României. Propunerea legislativă prevede recunoașterea acesteia ca persoană juridică de drept privat și acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, și cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfășurarea optimă a activităților și funcțiilor de reprezentare ale acesteia.

Nicolae: "Nu înțeleg agresivitatea Casei Regale de a mă împiedica să îmi văd bunicul"

Nicolae Medforth-Mills a postat pe contul său de Facebook: "Mă întristează profund și nu înțeleg agresivitatea CR de a face tot posibilul de a mă împiedica să îmi văd bunicul și de a-mi discredita imaginea. Nu voi intra în acest joc murdar. Voi alege să-mi respect bunicul în aceste momente dificile, pentru că așa se cuvine și așa este creștinește".


Iată comunicatul Biroului de Presă al Majestării Sale, Regele Mihai:

"În seara de marți, 7 noiembrie 2017, Nicolae Medforth-Mills ar fi făcut o tentativă de violare a domiciliului Majestății Sale Regelui, la reședința din Elveția. Dl Medforth-Mills ar fi forțat ușa casei, implicând în incident șase persoane, dintre care trei colaboratori ai Casei Majestății Sale.

Dl. Medforth-Mills a agresat fizic și verbal trei persoane. Una dintre ele prezintă răni corporale. În final, el a fost împiedicat să forțeze intrarea în casă. Majestatea Sa a făcut clar, de mai multe luni de zile, faptul că refuză să-și vadă nepotul, lucru adus la cunoștința dlui Medforth-Mills în repetate rânduri.

La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-și facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală și că vor lua în discuție la instituția lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege.

Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtășanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif.

Casa Majestății Sale a înaintat o plângere la poliția elvețiană".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 3°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI