Nemulțumit de modul cum evoluează Brexitul, Nigel Farage revine în politică

Nigel Farage
Nigel Farage
18 august 2018, 17:48

Într-un articol publicat în cotidianul The Daily Telegraph, Farage a menţionat că doreşte să contracareze planul privind Brexit-ul prezentat la începutul lunii iulie de premierul Theresa May, pe care el îl descrie drept o iniţiativă ”frauduloasă”.

Proiectul lui May, denumit ”planul Chequers”, după numele reşedinţei de vară a prim-miniştrilor britanici, are în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019.

Propunerile sunt însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.

Planul pare astfel să schiţeze un Brexit uşor (soft Brexit) în sectorul comercial şi un Brexit dur (hard Brexit) în cel al serviciilor.

Şefa guvernului britanic a încercat astfel să împace două tabere opuse din formaţiunea ei, Partidul Conservator.

Prezentarea acestui plan a provocat demisia ministrului pentru Brexit, David Davis, urmată la scurt timp de cea a ministrului de externe Boris Johnson. Amândoi i-au reproșat premierului Theresa May că are o abordare prea conciliantă şi cedează prea mult în faţa Uniunii Europene.

Acest plan este o ”trădare laşă” şi va împiedica Marea Britanie să ”recâştige controlul asupra frontierelor sale” sau să desfăşoare liber relaţii comerciale cu statele din afara blocului comunitar, notează Farage.

El a promis totodată că va participa activ la următoarea campanie a mişcării ”Leave Means Leave”, în cadrul căreia are în vedere mai ales diferite adunări şi un tur cu autocarul prin Marea Britanie.

Fără să se constituie ca partid politic, această mişcare a fost lansată după referendumul din 2016 şi militează pentru un Brexit dur.

”În ultimele luni, şi mai ales după trădarea de la Chequers, numeroase persoane m-au interpelat pe stradă şi m-au întrebat: când reveniţi (în politică)? (…) Ei bine, acum aveţi răspunsul: am revenit”, a notat fostul lider al Ukip în articolul din The Daily Telegraph.

Farage a renunţat la şefia acestei formaţiuni după referendumul privind Brexitul din 23 iunie 2016, considerând că în urma votului favorabil privind ieşirea din UE şi-a atins obiectivul politic.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă