Nemulțumiri în Rusia, unde rezerviștii sunt trimiși la pregătire pentru a merge pe front: "Vrem ca taţii, soţii şi fraţii noştri să rămână în viaţă şi nu să ucidă nevinovaţi, să lase copii orfani. Vă rog, opriţi acest război!"

În Rusia a început mobilizarea rezerviştilor care sunt trimişi la pregătire înainte de ajunge pe front. Iar cei vizaţi de acest ordin ar fi de cel puțin trei ori mai mulți decât cifra de 300 de mii avansată de ministrul apărării. Mulți preferă să plece din ţară, iar traficul aerian, dar și cel la granițele terestre ale Rusiei, s-a intensificat semnificativ. În multe orașe continuă și protestele, după ce ieri poliția a reținut peste 1300 de oameni.

22 Septembrie 2022, 18:37 (actualizat 22 Septembrie 2022, 19:08) Știrile TVR |

Mobilizarea parțială, prima ordonată în Rusia de la al doilea război mondial, este foarte nepopulară. Peste 1300 de oameni au fost arestați pentru că au participat la proteste neautorizate organizate în peste 35 de orașe. O revoltă populară care nu schimbă, deocamdată, nimic.

În estul îndepărtat al Rusiei, rezerviștii sunt urcați în autobuze. Își iau la revedere de la mame, fiice și soții și pleacă la pregătirea militară înaintea de a fi trimiși pe front. Ordinul lui Putin a început să fie aplicat, dar este în continuare neclar. Jurnaliștii ziarului independent Novaya Gazeta, care citează o sursă de la Kremlin, afirmă că mobilizarea ar viza de fapt un milion de oameni, cu mult peste cifra de 300 de mii anunțată de ministrul rus al apărării.

Cei rămași acasă înfruntă frigul pentru a-și exprima nemulțumirea în stradă: "Vrem ca taţii, soţii şi fraţii noştri să rămână în viaţă şi nu să meargă să ucidă nevinovaţi, să lase copii orfani. Vă rog, opriţi acest război. Vă implor, nu ne luaţi soţii!"

Potrivit corespondentului TVR la Moscova, Liviu Iurea, după ziua de miercuri, când foarte multă lume a ieșit în stradă și au fost operate peste 1300 de arestări, astăzi, protestele s-au cam stins. Motivul: Majoritatea celor care au fost reținuți de poliție au primit între 5 și 14 zile de închisoare, iar tinerii bărbați au primit, chiar la secția de poliție, ordin de încorporare, o metodă de a descuraja acțiunile de protest.

 

 

De la anunțul lui Putin, mulți ruși aleg să plece din țară. Zborurile de a Moscova sunt la mare căutare și prețul biletelor a devenit astronomic. Cel mai ieftin bilet până la Dubai este 5 mii de dolari, de 5 ori față de prețul normal, iar toate cursele de săptămâna aceasta spre Turcia sunt vândute integral. Unii ruși au ales Serbia, o altă destinație unde pot circula liber.

De la Kremlin, acest exod al rușilor speriați de mobilizare este văzut ca o dezinformare.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului: "Informaţiile că e buluc la aeroport sunt exagerate, aş spune chiar foarte exagerate. Se vehiculează multe ştiri false pe acest subiect. Trebuie să fim atenţi să nu cădeam în capcana dezinformării în această chestiune."

Și traficul la granițele terestre s-a intensificat. S-au format cozi lungi la trecerea în Georgia, dar și spre Finlanda. Autoritățile de la Helsinki iau în considerare restricționarea accesului rușilor, pe modelul statelor baltice, care au anunțat că nu îi primesc pe cei care fug de mobilizare.

CITEȘTE ȘI:

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CRAWL
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 23°C 21°C
IASI 15°C 15°C
CLUJ 15°C 13°C
CONSTANTA 20°C 18°C
CRAIOVA 20°C 18°C
BRASOV 14°C 11°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI