Nemulțumiri în coaliția de guvernare. Efectele taxei de solidaritate și impozitul pe cifra de afaceri, în analiză

5 iulie 2017, 11:11

Guvernul face un pas înapoi în privința impozitului pe cifra de afaceri. Premierul Mihai Tudose și liderul PSD, Liviu Dragnea, spun la unison că această impozitare rămâne valabilă doar dacă simulările vor arăta că nu afectează firmele cinstite. Mediul de afaceri a reacționat vehement la această posibilitate, de taxare a cifrei de afaceri. Nemulțumiri au existat inclusiv în sânul coaliției de guvernare.

ORA 13:00 Programul de guvernare este pus sub semnul întrebării, în sensul în care anumite măsuri – impozitarea cifrei de afaceri și taxa de solidaritate – vor fi analizate, se vor face simulări și se vor vedea ce efecte vor avea asupra economiei. Dacă efectele se dovedesc a fi negative atunci este posibil să se renunțe la acest măsuri. Sunt măsuri care au creat nemulțumire în coaliția de guvernare. Liderii ALDE nu au fost de acord cu aceste modificări la programul de guvernare. Au apărut informații potrivit cărora inclusiv Mihai Tudose ar fi fost nemulțumit de aceste măsuri, a transmis corespondentul TVR Andreea Dumitrescu.

Liviu Dragnea susține că a discutat cu premierul Mihai Tudose și cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, inclusiv astăzi, și potrivit acestuia, lucrurile s-ar fi lămurit, nu există probleme, nu există tensiuni, măsurile sunt discutate și dacă nu sunt bune se renunță la ele, a transmis corespondentul TVR Andreea Dumitrescu pentru Telejurnal.

„Vom face toate simulările posibile. Dacă se vor dovedi că există și variante bune, le vom aplica. Dacă simulările au ca rezultat că nu se pot aplica, că fac mai mult rău decât bine, nu vor fi aplicate”, a spus premierul Mihai Tudose.

„Aceste schimbări nu se vor adopta brusc. Este o propunere pe care Guvernul o face, o analizează, dorește să facă diferite variante, diferite simulări. În momentul în care vom ajunge la o soluție care să fie corectă, echilibrată, care să nu îi afecteze pe cei care au un comportament corect atunci vom putea să discutăm mai mult”, a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

ORA 11:20 Liviu Dragnea a precizat, miercuri, că nu va fi aplicată „abrupt” nicio măsură fiscală, ci după ce vor fi făcute „analize și simulări în detaliu”.

„Există preocupări din punct de vedere al majorității parlamentare, al Guvernului ca toate companiile care lucrează în România să plătească impozitele cinstit și la nivelul prognozat. Asta nu înseamnă că cele două-trei posibile măsuri nu pot fi discutate. Dar, nu va fi nicio măsură aplicată abrupt decât după ce se vor face analize și simulări în detaliu. Dacă printr-o măsură care ar avea în vedere scoaterea la lumină a unor posibile transferuri de profit, dacă prin acea măsură firmele care acționează corect ar fi afectate acea măsură nu se va adopta”, a declarat Liviu Dragnea. Șeful PSD a precizat că a discutat și cu premierul Mihai Tudose pe acest subiect.

„Premierul Mihai Tudose a cerut mai multe simulări pentru impozitarea pe cifra de afaceri”

Nemulțumiri în ALDE

ORA 11:00 Posibilă întâlnire astăzi la Palatul Parlamentului între Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Tema de discuție: nemulțumirile publice ale ALDE față de modificarea neanunțată a programului de guvernare.

Confruntați cu modul în care partenerii lor de guvernare iau deciziile, fără consultarea lor, liderilor ALDE le-a ajuns cuțitul la os, a transmis corespondentul TVR Marius Vulpe, de la Palatul Parlamentului. De altfel, în ultimele două zile, Călin Popescu Tăriceanu împreuncă cu alți lideri s-au reunit în ședințe restrânse la sediul central al ALDE pentru a analiza măsurile cu care pot veni în fața lui Liviu Dragnea pentru a discuta care ar fi calea de compromis cu privire la măsurile fiscale pe care Guvernul Tudose ar urma să le aplice în perioada următoare.

Semnalul nemulțumirilor ALDE a venit încă de săptămâna trecută, atunci când în plenul Parlamentului, în ziua validării noului Guvern, senatorul Varujan Vosganian a arătat că ALDE susține ideea unui impozit, dar unul care să ducă la scăderea contribuției companiilor și nu la creșterea lor la bugetul de stat și că sunt dispuși la discutarea unui impozit pe trepte.

Conducerea PSD a mai venit cu unele măsuri care i-a iritat și mai mult pe colegii din ALDE. Liderii ALDE i-au cerut lui Călin Popescu Tăriceanu să aibă o abordare ultimativă în relația cu Liviu Dragnea. Ne așteptăm ca fie astăzi, fie până la sfârșitul săptămânii,  să existe o discuție în care să se tranșeze toate motivele de conflict, care – potrivit unor surse din ALDE – ar putea chiar duce la ruperea coaliției dacă nu se găsește o cale de soluționare, a mai transmis jurnalistul TVR.

„Modificări esențiale în programul de guvernare. Reducerea TVA amânată cu un an, 2.400 de lei salariu minim din 2020”

„Reacția mediului de afaceri față de măsurile prevăzute în noul program de guvernare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite