Nelu Tătaru: După o săptămână și jumătate numărul de cazuri va scădea, dacă oamenii vor respecta măsurile de protecţie nou-instituite

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru
3 august 2020, 17:19

Într-o conferință de presă, la Galați, ministrul Sănătății a spus că numărul de azuri de COVID-19 ar putea să scadă peste cel mult o săptămână și jumătate.

„Ţine foarte mult de comportamentul fiecăruia dintre noi. În măsura în care oamenii vor respecta măsurile de protecţie nou-instituite, inclusiv purtarea măştii de protecţie în aer liber, s-ar putea înregistra o scădere a numărului de îmbolnăviri. Asta ar însemna ca într-o săptămână şi jumătate să avem un platou urmat de o scădere a numărului de cazuri”, a declarat, la Galaţi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

În caz contrar, spitalele vor fi foarte aglomerate, avertizează ministrul Tătaru.

„Dacă nu vor respecta regulile, vom vedea de la o zi la alta un număr crescător de cazuri care vor sufoca unităţile medicale, în special Terapia Intensivă. Atunci va fi un pic mai dificil”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii s-a aflat în judeţul Galaţi pentru a inaugura două dispensare comunalei. La ceremonii Nelu Tătarul a fost însoţit de mai mulţi lideri liberali locali.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite