Negrescu: România este pregătită să organizeze Summitul informal al șefilor de stat și de guvern din UE

14 septembrie 2018, 17:53

Suntem în grafic cu pregătirile Summit-ului de la Sibiu” a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu. „.Asta înseamnă că avem stabilite toate detaliile organizatorice, avem planul de măsuri care urmează să fie pus în aplicare de toate autoritățile implicate, avem un program. Este un summit despre viitorul Uniunii Europene; există așteptări foarte mari cu privire la rezultatele acestei întâlniri. Trebuie să profităm de acest context pentru ca de aici, de la Sibiu, din România, să fie transmis un mesaj optimist, constructiv privind viitorul UE” – Victor Negrescu.

Am fost foarte plăcut surprins de stadiul în care se află pregătirile, am avut posibilitatea în aceste 2 zile să lucrăm cu ministrul Negrescu şi sunt foarte încrezător în ceea ce priveşte această reuniune. Este una extrem de importantă pentru contextul politic şi pentru organizaţie” a declarat Dominique-Georges Marro, şeful de protocol al Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă