Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

Negocierile privind programul nuclear iranian, într-un punct critic. John Kerry a sosit la Geneva

Secretarul de stat american John Kerry a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Geneva, unde au loc negocieri privind programul nuclear iranian. Prezenţa secretarului de stat la Geneva poate fi un indiciu că discuţiile au atins un punct critic, potrivit BBC. Miniștrii de Externe ai celor șase mari puteri sunt şi ei prezenţi, sâmbătă, la discuţii. Află care sunt revendicările la masa negocierilor.

23 Noiembrie 2013, 12:01 (actualizat 23 Noiembrie 2013, 16:36) | Ştirile TVR Online |
Secretarul de stat american, John Kerry / FOTO: telegraph.co.uk

După un deceniu de tentative deloc fructuoase, noi negocieri au loc la Geneva în speranţa obţinerii unui acord privind programul iranian de îmbogăţire a uraniului.

Secretarul de stat american John Kerry a ajuns, sâmbătă dimineaţă, la negocierile care au început încă de miercuri în speranţa găsirii unui acord "acceptabil" pentru ambele părţi, notează, sâmbătă, BBC.

John Kerry a ajuns în Elveţia "cu scopul de a reduce diferențele şi de a împinge discuţiile tot mai aproape de un acord", a anunţat Departamentul de stat american, potrivit aceleiaşi surse.

Prezenţa secretarului de stat american la Geneva poate fi un indiciu că discuţiile au atins un punct critic, transmite corespondentul BBC aflat la Geneva.

Există şanse reale pentru un acord

Un acord între Teheran şi marile puteri internaţionale cu privire la programul nuclear iranian pare tot mai aproape, după ani de neînţelegeri şi neîncredere, scrie, sâmbătă, CNN.

Miniştrii de externe din grupul 5+1 (Franța, Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, China și Germania) speră să facă paşi importanţi în obţinerea "unui acord de etapă" pentru reducerea programului iranian de îmbogăţire a uraniului, în schimbul unei relaxări a sancţiunilor internaţionale, notează şi AFP.

Doresc un acord, dar un acord solid. Mă aflu aici pentru a obţine acest lucru, a declarat ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, la sosirea la Geneva.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a sosit, pe neașteptate, încă de vineri la Geneva. Serghei Lavrov s-a întâlnit, vineri, cu omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, şi cu șefa diplomației europene, Chaterine Ashton. El a estimat că există "o şansă reală" de a se ajunge la un acord.

Pentru prima dată în ultimii mai mulți ani, Grupul 5+1 are o șansă reală de a ajunge la un acord, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, potrivit unui comunicat al ministerului său, publicat sâmbătă, relatează AFP.

Nu am ajuns încă la un acord. Sunt şanse reale, dar mai avem mult de lucru, a declarat, sâmbătă, jurnaliştilor, ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, potrivit CNN.

Nu ne aflăm aici pentru că lucurile sunt rezolvate. Suntem aici, întrucât ele sunt dificile. Rămân spaţii înguste ce separă cele două parţi, dar ele sunt importante, a precizat şi secretarul britanic de Externe, William Hague, potrivit aceleaşi surse.

Iranul insistă că trebuie să i se permită îmbogăţirea uranului pentru centralele electrice şi respinge acuzaţiile că dezvoltă arme nucleare.

Unii politicieni din SUA spun că se întrevăd noi sancţiuni pentru Iran dacă negocierile eşuează din nou.

Lista revendicărilor

BBC prezintă poziţiile celor două părţi la masa negocierilor.

Grupul 5+1 solicită Iranului:

  • să oprească programul de îmbogăţire a uraniului "la nivel mediu de puritate"
  • să reducă concentraţia stocurilor existente de uraniu mediu îmbogăţit ori să îl transforme în oxid de uraniu
  • să nu permită reactorului cu apă grea Arak să intre în funcţiune
  • angajamentul că va permite mai multe inspecţii ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA)

Iranul solicită Grupului 5+1:

  • să-i recunoască "dreptul" de a îmbogăţi uraniu
  • să pună capăt sancţiunilor internaţionale unilaterale.
Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 27°C
IASI 25°C 27°C
CLUJ 26°C 22°C
CONSTANTA 24°C 20°C
CRAIOVA 28°C 24°C
BRASOV 26°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 19 Mai 2019, 10:07
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 17-05-2019
Deschidere: 8212.27
Maxim: 8263.95
Mimim: 8203.11
Variatie: 0.14%
EL
10.80
1.41%
SNG
34.00
0.15%
TLV
2.13
0.24%
WINE
20.30
2.53%
FP
0.97
0.62%
SNP
0.38
0.13%
TGN
355.00
0.28%
BRD
11.22
0%
M
29.80
1.74%
TEL
20.40
0.99%
ARHIVĂ ȘTIRI