Negocierile pentru prelungirea acordului de export de cereale ucrainene pe Marea Neagră vor începe săptămâna viitoare

Într-o săptămână vor începe negocierile pentru prelungirea unei inițiative susținute de ONU care a permis Ucrainei să exporte cereale din porturile blocate de Rusia după invazia acesteia în Ucraina, a declarat vineri un oficial ucrainean, potrivit The Guardian.

17 Februarie 2023, 13:56 Știrile TVR |
Ucraina export cereale / FOTO: Shutterstock

„Negocierile privind extinderea coridorului prin care sunt transferate cerealele vor începe într-o săptămână și apoi vom înțelege opiniile tuturor părților", a declarat ministrul adjunct ucrainean al infrastructurii, Iuriy Vaskov, în timpul unei conferințe privind cerealele organizată la Kiev de compania de consultanță agricolă ProAgro.

„Cred că bunul simț va prevala și coridorul va fi extins", a spus el.

Potrivit Reuters, acesta a declarat că se exercită presiuni asupra Rusiei nu doar pentru a extinde coridorul, ci și pentru a îmbunătăți modul în care acesta funcționează. "Vedem că inamicul începe să propună noi condiții. Înțelegem că va fi dificil - așa cum a fost în noiembrie", a spus Vaskov.

Inițiativa privind transportul de cereale pe Marea Neagră, intermediată de ONU și Turcia în iulie anul trecut, a permis exportul de cereale din trei porturi ucrainene.

Acordul a fost prelungit cu încă 120 de zile în noiembrie și urmează să fie reînnoit din nou în martie, dar Rusia a semnalat că este nemulțumită de unele aspecte ale acordului și a cerut ridicarea sancțiunilor care îi afectează exporturile agricole.

 

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 16°C
IASI 12°C 13°C
CLUJ 12°C 8°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 17°C 14°C
BRASOV 13°C 12°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI