Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Negocierile de la Palatul Victoria au eșuat. Guvernanții nu au găsit nicio soluție pentru problemele medicilor

Negocieri eşuate între medicii de familie şi autorităţi. După o întâlnire de trei ore la care au participat premierul, vicepremierul, ministrul Finanţelor şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, doctorii spun că nu s-au găsit soluţii nici pentru debirocratizarea sistemului, nici pentru creşterea veniturilor. Premierul le-a promis că va încerca să îndrepte situația, dar abia anul viitor, când va aloca mai multe fonduri pentru serviciile medicale și funcționarea cabinetelor.

20 Noiembrie 2017, 11:41 (actualizat 20 Noiembrie 2017, 20:55) |
Negocieri eșuate în sistemul sanitar
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Mai exact, medicii de familie cereau 10 la sută din fondul naţional unic al asigurărilor sociale de sănătate faţă de 5,8 la sută cât primesc acum. Guvernanţii le-au oferit în continuare mai puţin de 6 la sută.

Medicii amenință acum că vor bloca sistemul, deși Casa de Asigurări promite să găsească soluții.

Autorităţile le promit celor peste 11.000 de medici de familie că nu îi vor mai chema la sediile Caselor de Sănătate la finalul anului pentru a semna contractele cadru, ci vor putea să facă acest lucru electronic.

Săptămâna trecută, o mie de medici de familie din întreaga ţară au protestat în Piaţa Victoriei. Aceştia spuneau că, din cauza măsurile luate de Guvern, vor intra în faliment.

Iar medicii rezidenţi din Capitală au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii faţă de condiţiile de muncă din spitale, de tăierea tichetelor de masă şi gărzile neplătite pe care le fac lună de lună.

Medicii sunt nemulţumiţi şi de faptul că măririle salariale, promise pentru luna ianuarie, vor ajunge la ei abia în martie.

CUVINTE CHEIE
 
Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 2°C
IASI 2°C 0°C
CLUJ 2°C 0°C
CONSTANTA 5°C 2°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C -1°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 18 Decembrie 2017, 05:30
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 15-12-2017
Deschidere: 7587.26
Maxim: 7648.19
Mimim: 7570.95
Variatie: 0.21%
FP
0.85
2.26%
SFG
42.90
6.33%
TLV
2.10
0.71%
SIF3
0.25
1.65%
SNG
30.90
0.81%
EL
10.76
0.18%
DIGI
35.30
4.06%
BRD
12.54
0.79%
TRP
0.40
0%
SNP
0.28
1.06%
ARHIVĂ ȘTIRI