Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eșuat. Controlorii de trafic intră în grevă mâine, la ora 9.00

29 mai 2017, 10:12

Controlorii de trafic au anunțat că mâine, la ora 9.00, vor declanșa greva generală. Decizia cu privire la ce curse vor fi anulate se va lua la Eurocontrol, la Network Manager.

În timp ce sindicaliştii acuză conducerea ROMATSA că vrea să falimenteze compania, ministrul Transporturilor anunţă că trimite Corpul de Control să verifice cum s-au făcut angajările.

Gabriel Tudorache, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) și purtătorul de cuvânt al Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR), Alecu Florin Diaconu, au făcut declarații după întâlnirea de la Guvern.

În momentul de față putem spune, cu certitudine, că mâine începând cu ora 9.00, ora locală, va începe greva generală așa cum am anunțat anterior. În urma discuțiilor cu domnul ministru și cu reprezentanții atât ai Ministerului Transporturilor cât și au autorităților Aeronautice Civile din România, există șanse destul de mai ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe durată nedeterminată, să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de apreciat în acest moment că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră. a anunțat Gabriel Tudorache, președintele Sindicatului Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

El a mai spus că mai era programată o ședința de negocieri la guvern, la care va participa și Consiliul de Administrație,  la ora 14.00, care a rămas în așteptare.

Există o singură diferență față de greva de avertisment, în conformitate cu legislația națională și internațională, nu stabilesc nici cei din Sindicat, nici cei din ROMATSA, nici dl ministru, sau președintele României care vor fi zborurile care vor fi afectate. Decizia se ia de la Eurocontrol, de la Network Manager, și, în  mod cert, nu poate astăzi să spună cineva care aeronavă va decola, dacă va decola, este imposibil de precizat acest lucru. Vor fi asigurate 33,3% din zborurile care erau programate, plus excepțiile pentru că ne obligă legea să le asigurăm, a explicat Gabriel Tudorache.

El a precizat că, în esență, toate companiile ar trebui să știe din timp dacă decolează sau nu.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat după negocieri: Problemele vizavi de acest plan de performantă erau cunoscute și s-au adus la cunoștință atât factorilor de decizie și din cadrul Ministerului și din cadrul ROMATSA și s-a solicitat modificarea planului de performanță, dar nu s-a luat nicio măsură, inclusiv în cursul anului trecut. În urmă cu 2 săptămâni a fost o grevă de avertisment când m-am întâlnit cu reprezentanți ai sindicatelor de la ROMATSA și mi-am asumat și un calendar, pe care l-am și respectat (…) Noi am făcut primul pas, am transmis către CE scrisoarea pentru modificarea planului de performanță (..) Eu sunt convins că, mâine, greva nu va ține mult, va dura foarte putin (…) Nu există nicio neconformitate pe parte de siguranță și de securitate. Noi vom urmări calendarul așa cum l-am promis (…) În condițiile în care există pârghii legale, rezolvăm problema, dar nu sub presiune și sub amenințări, ci în mod rațional.(…) Vizita, în ianuarie, a dl-lui Tudorache la minister a fost în urma unui control inopinat la ROMATSA și a fost să discutăm despre neregulile găsite (…) o să trimit și corpul de control pentru verificări mai ample la ROMATSA. (…)  Nu se pune problema falimentării ROMATSA.

Sindicaliștii cer încheierea contractului colectiv de muncă, fapt ignorat, susțin ei, de către ministerul Transporturilor și de conducerea instituției, încă din 2015.

ATSR a transmis, joi, o notificare prin care a anunţat „hotărârea de a declara greva propriu-zisă la nivelul RA ROMATSA, toate subunităţile, începând cu data de 30 mai 2017, ora 9.00”.

„Pe timpul grevei, va fi asigurată mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA”, precizează sindicatul, în notificarea transmisă.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, a declarat vineri că monitorizează situaţia de la ROMATSA, dar presiunea pusă pe minivacanţa de Rusalii este nejustificată.

Luni, acesta a declarat că încearcă pe cât posibil să găsească o soluție și a făcut și o referire la salariile sindicaliștilor de la ROMATSA, dar și la faptul că foarte multi dintre ei și-au angajat rudele în această regie, a transmis jurnalistul TVR, Daniel Coman.

ROMATSA se confruntă cu o situație fără precedent ținând cont de faptul că, de-a lungul timpului, au mai fost conflicte de muncă dar niciodată nu s-a ajuns la greva propriu-zisă, a precizat pentru TVR directorul general al ROMATSA.

În răspunsul pe care l-am solicitat, conducerea ROMATSA susține că se cauta soluții pentru probleme presante, printre cele mai importante, numărul redus al controlorilor de trafic aerian. Întrebat dacă se justifica greva generală, directorul ROMATSA a declarat ca nu au fost eliminate toate modalitățile de evitare a grevei iar sindicatul și patronatul cauta soluții pentru rezolvarea revendicărilor. Potrivit Legii Dialogului Social, ROMATSA trebuie să asigure minimum o treime din activitate. Zborurile umanitare de stat, medicale, de căutare și salvare precum și cele de urgență nu vor fi afectate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă