Negocieri pentru un nou guvern. Președintele ar vrea alegeri anticipate, partidele de Opoziție au propria agendă

10 octombrie 2019, 19:35

Declarațiile la cald ale liderilor politici arată că urmează negocieri intense și pe muchie de cuțit, iar un consens va fi greu de găsit.

Președintele PNL, Ludovic Orban, și liderul Pro România, Victor Ponta, au anunțat că vor să își asume guvernarea.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că dorește instalarea unui Executiv cu un mandat foarte clar, până la urmatoarele alegeri parlamentare, indiferent daca acestea vor avea loc la termen sau anticipat: „Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cât mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate. Aceasta însă nu se poate face decât dacă există un consens al formațiunilor parlamentare actuale.”

Doar USR se declara deja în favoarea acestei variante. Dan Barna susține că votul dat pentru adoptarea moțiunii de cenzură nu a fost unul „împotriva lui Dăncilă ca să vină Ponta la putere”, ci a fost unul pentru „rezolvarea crizei”. Liderul USR spune că soluția, în acest moment, o reprezintă declanșarea alegerilor anticipate.

Liderul liberal Ludovic Orban vrea să își asume funcția de premier, dar păstrează încă misterul asupra strategiei pe care partidul o va prezenta mâine la consultările cu președintele.

În schimb, liderul Pro România, Victor Ponta, țintește guvernarea împreună cu foștii colegi din PSD.

Social-democrații vor merge mâine la consultările cu președintele, dar nu vor face nicio propunere de premier.

Și pentru instalarea unui nou guvern este nevoie de votul a cel puțin 233 de parlamentari, ca și în cazul adoptării moțiunii de cenzură.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite