Nici după a treia rundă de negocieri, Parlamentul European și Consiliul Uniunii nu au ajuns la un acord privind desemnarea procurorului general european. La București, comisarul european pe Justiție, Vera Jurova, declara că ancheta declanșată la adresa lui Kovesi a influențat procedeul de selecție și cere încă o dată ca toți candidații să poată participa fără probleme la această competiție.
Vera Jourova, comisar european pentru Justiţie: Nu ne-ar plăcea să vedem nicio obstrucţie la adresa candidaturii Laurei Codruța Kovesi pentru postul de procuror şef al UE. Până ieri, ea nu avea voie să iasă din ţară. Noi respectăm prezumţia de nevinovăţie, deci cum să nu privim acest lucru ca pe o obstrucţie?
Opinia Comisiei Europene transmite un semnal, deși această instituție nu e implicată în niciun fel în procesul de selecție a procurorului general.
În negocieri, Parlamentul European și-a reiterat din nou sprijinul pentru Codruța Kovesi, în timp ce Consiliul Uniunii îl susține pe candidatul francez.
O nouă rundă de negocieri a fost propusă pentru 12 aprilie la Bruxelles, între consiliu și parlament.
Problemele din justiția română au fost scoase în evidență și de mai mulți magistrați, care au protestat în capitala Europei.
Locul ales de magistrații români a fost sugestiv ales: Palatul de justiție, unde judecătorii și procurorii din România au venit să transmită mesajul că nu mai sunt dispuși să accepte intervenția politicului în independența justiției.
Magistrații români au fost primiți de președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și prim vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Protestul a fost organizat de "Forumul Judecătorilor din România", Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" și Asociația "Inițiativa pentru Justiție".