Negocieri pentru găsirea unei soluții în cazul facturilor la energie. Măsuri care se iau în calcul: Reducerea TVA-ului cu 5 procente, vouchere pentru gospodăriile afectate, adaos comercial de cel mult 5%

Românii ar putea afla săptămâna aceasta cât vor plăti pentru energie electrică și gaze începând cu 1 aprilie. Pachetul de măsuri care să mai taie din prețurile mari ale facturilor ar trebui finalizat de guvern. Se caută și soluții pentru ca efectul să fie pe termen mai lung. Scăderea TVA și acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili, dar și reducerea adaosului comercial al furnizorilor sunt câteva dintre variantele luate în calcul.

21 Februarie 2022, 12:16 (actualizat 21 Februarie 2022, 20:40) Știrile TVR |

Liberalii susțin că există suficienți bani la buget astfel încât măsurile de sprijin pentru consumatorii de energie să fie puse în practică. Asta, în condițiile în care statul a avut încasări și de 3 ori mai mari în 2021 doar din TVA-ul de la curent și gaze. În discuție este taxarea facturilor pe care le primesc consumatorii cu doar 5 procente în loc de 19. De măsură ar urma să beneficieze 4 milioane de gospodării afectate acum de creșterea prețurilor din energie.

Vizați sunt furnizorii care ar putea să nu mai vândă energie cu un adaos comercial mai mare de 5%.

Social-democrații spun că statul trebuie să intervină cu măsuri și reguli clare pentru ca legea să nu mai fie încălcată. Astfel, s-ar putea aplica inclusiv sancțiuni în funcție de cifra de afaceri a producătorilor și furnizorilor de energie prinși pe picior greșit.

Partenerii de coaliție trebuie să ajungă la un acord și asupra perioadei în care vor fi impuse aceste măsuri. Dacă liberalii vorbesc de cel mult 2-3 ani, social democrații susțin că noile măsuri ar trebui să rămână în vigoare până în 2025.

_________________________________________________________________

Ziua negocierilor pentru problema arzătoarea a facturilor. Liberalii au discutat şi au pus pe masă variantele pe care le au la îndemână, iar în această seară este aşteptată o discuţie a premierului Nicolae Ciucă cu miniştrii de resort. Printre variante este şi o reglementare pe un termen mai lung.

Liberalii susțin că în condițiile în care veniturile la bugetul de stat din zona de energie s-au dublat, atunci când vorbim de certificatele verzi sau chiar s-au triplat, atunci când vorbim de TVA, exista suficienți bani pentru a se veni cu o serie de masuri in sprijinul consumatorului.

Liberalii spun că este posibil să se impună o reglementare la furnizor astfel încât să nu mai poată să vândă energie decât cu un adaos comercial de cel mult 5%.

În ceea ce privește facturile la consumator, aceștia susțin că este posibil să se vină cu o reducere a TVA-ului  cu 5 procente, tocmai pentru ca aceste facturi să poată să fie mai mici.

Potrivit unor surse guvernamentale, în momentul de față avem peste 4000 de gospodării care sunt cele mai afectate de creșterea prețului la energie și se ia in calcul, acordarea unor vouchere.

Pentru a crește capacitatea de producție a energiei, ca să eliminăm dependența de importuri, se ia în considerare redeschiderea unor centrale precum Bumbești Iernut și Hidroelectrica, dar este nevoie de aprobarea Comisiei Europene, pentru că este vorba si de anumite considerente și norme de mediu.

În ceea ce privește companiile care ar putea să încalce aceste reglementări, se ia în calcul să se vină cu o sancțiuni, care să meargă pe valoarea cifrei de afaceri, astfel încât, pe viitor, companiile care produc, distribuie energie să se gândească mai bine atunci când încalcă legile în vigoare.

Măsurile din domeniul energiei discutate în Guvern sunt pe termen lung şi sunt conforme Directivei europene adoptate la finalul anului, a declarat, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 5°C
IASI 2°C 4°C
CLUJ 6°C 6°C
CONSTANTA 5°C 6°C
CRAIOVA 3°C 4°C
BRASOV 5°C 6°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI