Negocieri pentru formarea unui cabinet, fără să se știe ce partid va da primul șef de executiv. Regula principală: ori premierul, ori Ministerul de Finanțe

18 noiembrie 2021, 19:40

Deocamdată, liderii celor două partide spun că vor împărți ministerele în funcție de ponderea pe care fiecare formațiune politică o deține în Parlament, a transmis pentru Telejurnal 20.00 Alina Sorocean, jurnalist TVR.

Mai sunt câteva zile până când se va ajunge la un rezultat, pentru că joi, deși liderii PNL, PSD și UDMR au stat la aceeași masă timp de câteva ore, nu au ajuns la o înțelegere finală în privința programului de guvernare. Vor mai discuta și vineri.

ACTUALIZARE „Avem aici, avem o propunere din partea Partidului Național Liberal, o propunere de premier cu care noi credem că am deblocat aceste negocieri. Eu zic că este o mare victorie să avem în această coaliție – partidul mai mic să aibă premierul. (…) Ce am văzut că și în celălalt partid s-a luat o decizie de a avea primul premier, am înțeles din discuții că ar fi acceptată o altă variantă din partea noastră, deși noi n-am pus condiții pentru nicio persoană, nici măcar pentru peste un an jumate nu punem condiția să nu fie președintele Ciolacu. Noi suntem mai indulgenți”, a declarat președintele PNL, Florin Cîțu.

Cîţu a susţinut că a propus de două ori să se renunţe la mandatul ca preşedintele PNL să fie propunere de premier.

„Eu am propus să se renunţe de două ori la acest mandat. E a doua oară când îl propun tot eu pe domnul Nicolae Ciucă pentru a debloca aceste negocieri. (…) Nu am spus că nu-l voi supune (n.r. la vot). Am spus că atunci când vom avea o propunere, o vom supune la vot”, a spus Cîţu.

ACTUALIZARE „Dacă pornim de la premisa că vom avea din nou un eșec, atunci nu cred că ne-am mai afla aici. (…) Sunt foarte multe greșeli. Cred că greșelile trebuie să le avem fiecare în vedere și să vedem ce putem face de-aici înainte astfel încât să reușim să avem guvernul”, a declarat Nicolae Ciucă.

„Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspecte care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreem să găsim soluţii astfel încât nu creştem taxele şi am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor, şi cred că ceea ce este cel mai important – un calendar, astfel încât până joi să avem Guvern. (…) S-a stabilit termenul limită astfel încât joi să avem un Guvern”, a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL va ceda Ministerul Finanţelor, Nicolae Ciucă a arătat că nu s-a stabilit şi că negocierile vor continua.

El a afirmat că propunerea de premier din partea coaliţiei va fi stabilită în zilele următoare.

„Urmează să stabilim mâine. Ne vedem din nou. Au loc negocieri începând cu ora 12.00. Ca atare, toate aceste detalii vor fi stabilite în întâlnirile viitoare”, a afirmat Ciucă.

Chestionat dacă acum are mai multe şanse să ajungă premier, el a răspuns: „Urmează ca în funcţie de toate elementele stabilite de coaliţie şi asumarea de către toate partidele a desemnării de premier atunci există şanse de reuşită”.

ACTUALIZARE Președintele PSD, Nicolae Ciolacu, a declarat joi seară, la finalul negocierilor cu PNL, că s-a ajuns la un acord ca joia viitoare România să aibă  un guvern investit, dar nu s-a stabilit încă care partid va da primul premierul.

Liderul social-democrat a reiterat că sunt două propuneri de premier, dar nu s-a stabilit încă cine va fi primul în sistemul de rocadă stabilit împreună cu PNL.

Nu am ajuns la o discuție să vedem cine are primul ministru, a precizat Ciolacu. Șeful PSD a mai spus că vineri, la ora 12.00, vor continua negocierile cu PNL.

„Am avut discuții pe pachetul social. Rămânem în continuare să găsim noi venituri, deoarece PNL insistă să nu mărim nicio taxă. Probabil, vom lua bani din redevențe”, a mai spus  Ciolacu.

Prim-vicepreşedintele PNL Gheorghe Flutur a anunţat, joi, că Biroul Executiv al liberalilor a aprobat, în unanimitate, ca propunerea liberalilor pentru funcţia de premier să fie Nicolae Ciucă, această propunere venind din partea liderului partidului, Florin Cîţu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite