Negociatorii din cadrul Poliției Române, selectați pe bază de voluntariat. Cum sunt pregătiți acești specialiști

Cazul dramatic de la Onești, când doi oameni au fost omorâți de cel care i-a sechestrat, a scos la iveală multe probleme ale Poliției Române. Negociatorul, chemat să-l liniștească pe atacator și să rezolve paşnic luarea de ostatici, a eşuat. De aici, întrebarea legitimă: cum sunt pregătiți și selectați acești specialiști? Șefii Poliției Române refuză să răspundă tranşant, dar multe voci din sistem susțin că situația negociatorilor arată bine doar pe hârtie.

21 Martie 2021, 21:49 |
Negociatorii Politiei Romane
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Specializarea de negociator al poliției este destul de nouă în România. Primele cursuri au fost organizate în 2017, iar în acest moment, în toată țara, sunt 222 de polițiști cu atribuții în domeniul negocierii în situații de criză. Potrivit IGPR, foarte puțini dintre ei au făcut și cursuri în străinătate.

Negociatorii sunt selectați pe bază de voluntariat, susțin sindicaliștii din poliție. Și avertizează că un astfel de specialist are nevoie permanent de pregătire pentru a putea reacționa în situații de criză.

Despre negociatorul de la Onești, agentul șef adjunct Marius Moraru, a cărui misiune a eșuat, IGPR dă un raspuns scurt.

''Cu privire la pregătirea polițistului la care faceți referire (ag-șef adj Marius Moraru n.r.) acesta a absolvit cursul de "Negociator în situații de criză de ordine publică", în anul 2017.''

Nu se precizează durata cursului la care au participat și alți negociatori.

Detalii despre pregătirea unui negociator aflăm de pe site-ul poliției din Marea Britanie.

''Înainte de a începe cursul, un candidat va fi trecut prin evaluări practice și un scenariu de rol judecat de un evaluator cu experiență.

Candidații sunt, de asemenea, intervievați de membri seniori ai echipei naționale de negocieri în situaţii de criză. Dacă au succes, sunt invitați să participe la programul de instruire.

Cursul este intensiv, extrem de competitiv și extrem de solicitant, atât din punct de vedere fizic, cât și mental.''

Acest articol, postat în urmă cu 10 luni, are la bază informațiile furnizate de unul dintre negociatorii poliției britanice care vorbește și despre munca în echipă pentru rezolvarea unei situații de criză.

 

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 7°C
IASI 2°C 6°C
CLUJ 1°C 2°C
CONSTANTA 4°C 6°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 1°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI