Neamţ: Turnul lui Ştefan cel Mare nu a suferit modificări la structură din cauza trăsnetului

Turnul lui Ştefan cel Mare Piatra Neamț
Turnul lui Ştefan cel Mare Piatra Neamț
24 august 2022, 08:32

Prefectul Adrian-Vasile Niţă a declarat că această concluzie s-a desprins în urma unei verificări realizate de o comisie de specialişti constituită la ordinul său.

Comisia a mai constatat că obiectele de patrimoniu din interior nu au fost afectate de trăsnet.

În urma verificărilor a reieşit că instalaţia de utilizare electrică interioară a fost avariată în totalitate, nemaiputând fi utilizată la parametrii proiectaţi.

Verificarea instalaţiei de protecţie la trăsnet va fi asigurată de către o firmă, persoană fizică sau juridică autorizată, iar în cazul în care, în urma măsurătorilor, se constată că nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi, instalaţia va fi refăcută.

„Situaţia înregistrată trebuie soluţionată în cel mai scurt timp posibil şi, din acest motiv, am solicitat implicarea imediată a tuturor instituţiilor cu responsabilităţi în cazul de faţă, pentru că Turnul Clopotniţă este emblema oraşului. Intervenţiile care vor fi executate trebuie făcute cu respectarea tuturor normativelor în vigoare, pentru că un astfel de obiectiv, loc de referinţă pentru turiştii care ajung în municipiul Piatra-Neamţ, nu trebuie să prezinte nici cel mai mic risc pentru cei care doresc să îl viziteze”, a declarat prefectul Adrian-Vasile Niţă.

Terminat de zidit pe 28 octombrie 1499, Turnul Clopotniţă – cunoscut şi ca Turnul lui Ştefan cel Mare – este clopotniţa Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul şi, împreună cu lăcaşul de cult, face parte din Ansamblul Curtea Domnească din Piatra-Neamţ.

Pisania săpată în piatră, aşezată pe zidul estic al Turnului, spune: „Io, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit această clopotniţă împreună cu doamna sa, Maria, fiica lui Radu voievod, şi cu prea-iubitul lor fiu, Bogdan voievod, în anul 7007 (1499), iar al domniei sale anul al 43-lea curgător, octombrie 28”.

Turnul are o înălţime de 20 de metri după ce în secolul al XIX-lea a mai fost adăugat un etaj cu înălţimea de un metru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite