Sute de pacienţi diagnosticaţi cu imunodeficienţă primară sunt în pericol. Asta pentru că producătorii au anunţat că luna aceasta nu mai livrează către ţara noastră nicio doză de imunoglobulină. Acesta este motivul pentru care ministrul Sănătăţii a decis să declanşeze Mecanismul european de protecţie civilă. Sorina Pintea a dat mai multe explicații astăzi, într-o declarație publică.
Ministerul Sănătății a primit aviz de la premier ca să declanșeze mecanismul special de protecție civilă. Asta înseamnă că solicităm intervenția Uniunii Europene și NATO pentru a rezolva criza. Ministrul Sănătății spune că, de două săptămâni, a cerut fiole la țările partenere, fără rezultat, în condițiile în care lunar e nevoie de 5 mii de fiole. Discontinuitățile în aprovizionarea cu imunoglobulină au fost generate de retragerea de pe piață a producătorilor care asigurau peste 80% din necesar, a precizat Sorina Pintea.
Declarații Sorina Pintea:
- În acest moment nu avem nicio rezervă de imunoglobulină, avem pacienți care au nevoie.
- am informat primul ministru, mi-a dat acceptul pentru declanșarea acestui mecanism
- deja avem un răspuns de la un stat membru, au cerut niște date suplimentare - Crucea Roșie din Austria
- secretarul de stat Raed Arafat este la Bruxelles, la o întâlnire NATO, a transmis această cerere și țărilor NATO
- România are nevoie lunar de 5.000 de doze
- necesar de 956 de kg de imunoglobulină, necesar care anul trecut n-a fost asigurat
- în 14 februarie am avut întâlnire cu distribuitorii, acolo am auzit acele promisiuni. Nu s-au ținut de promisiuni. Cu producătorii avem o întâlnire mâine.
- Va trebui să găsim o soluție pe termen lung. Există mai multe variante.
- sperăm că semnalul nostru este unul de alarmă, că nu mai suntem dispuși să negociem viața pacienților noștri.