NATO trebuie să-i găsească un succesor lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general. Klaus Iohannis este pe lista posibililor candidați

Klaus Iohannis NATO
Klaus Iohannis NATO
5 februarie 2022, 09:29

Deutsche Welle și agenția DPA, preluată de Agerpres,  au trecut în revistă posibilii succesori ai lui Stoltenberg la șefia NATO și, deși nu există un favorit clar, numele preşedintelui Klaus Iohannis se află pe lista posibililor candidați.

Nu există la ora actuală un succesor favorit al lui Stoltenberg, notează vineri DPA, adăugând că, potrivit unor surse din cadrul Alianţei, fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului eston, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini şi preşedintele român Klaus Iohannis au fost toţi evocaţi drept posibili candidaţi pentru acest post.

O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO este aşteptată la summitul Alianţei din iunie sau mai devreme. În faza premergătoare a procesului de selecţie, discuţiile şi negocierile confidenţiale între liderii statelor membre, miniştri şi diplomaţi sunt un fapt obişnuit.

Stoltenberg este secretar general al NATO din 2014, iar actualul său mandat urmează să expire în septembrie.  Între anii 2005 şi 2013,  a fost prim-ministru al Norvegiei şi, printre alte posturi guvernamentale, a mai fost şi ministru de Finanţe.

Candidatura lui Stoltenberg pentru postul de guvernator al Băncii Centrale norvegiene a stârnit controverse în ţara sa, în parte din cauza relaţiei sale apropiate cu actualul premier social-democrat Jonas Gahr Store.

Jens Stoltenberg va prelua noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri la o conferinţă de presă că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă