NATO, sprijin pentru Polonia în criza migranților de la frontieră

17 noiembrie 2021, 07:28

4000 de migranți, în special din Irak, Siria și Afganistan, sunt masați la punctul de frontieră Kuznita, dintre Polonia și Belarus. Au tabere improvizate de-a lungul gardului de sârmă ghimpată, iar mulți spun că forțele din Belarus nu îi mai lasă să se întoarcă.

Momentele de acalmie alternează cu adevărate asalturi asupra frontierei UE.

20.000 de polițiști, grăniceri și militari polonezi asigură securitatea frontierei în această zonă. Drumul a fost blocat pentru operațiuni speciale.

Suntem solidari cu Polonia și cu ceilalți aliați afectați, a declarat secretarul general al NATO, în timp ce Rusia a sărit în apărarea Minskului.

Suntem extrem de îngrijoraţi de maniera în care regimul Lukaşenko foloseşte migranţi vulnerabili ca tactică hibridă împotriva altor ţări şi în care expune riscului vieţile migranţilor, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO.

Comportamentul părţii poloneze este absolut inacceptabil, a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de externe.

Occidentul acuză regimul lui Aleksandr Lukashenko de un atac hibrid asupra Uniunii Europene. Liderul din Belarus este acuzat că facilitează fluxul de migranți ca să se răzbune pentru sancțiunile împotriva administrației sale. El susține că nu ar dori escaladarea crizei, însă frontiera este survolată și de bombardiere strategice ruse.

Polonia va începe luna viitoare construirea unui gard permanent la frontiera cu Belarus.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite