NATO, preocupări pentru securitatea comună

28 noiembrie 2019, 21:17

Președintele Macron consideră că afirmațiile sale potrivit cărora NATO s-ar afla în moarte cerebrală au reprezentat un apel util de trezire pentru membrii Alianței. Nu a revenit asupra lor. Verdictul său a fost contrat de aliații europeni dar și de SUA.

La întâlnirea cu Jens Stoltenberg, liderul francez a adus în discuție obiectivele strategice ale Alianței. În opinia Parisului acestea vizează pacea în Europa, relațiile cu Rusia, problema Turciei și a ști cine este dușmanul comun.

Franța va fi de neclintit de fiecare dată când suveranitatea aliaților din Estul Europei este amenințată, a declarat președintele Macron.

Emmanuel Macron, președintele Franței: Sper că putem ţine cont de toate implicaţiile de securitate, mă refer la cele mai apropiate de graniţe şi la cele mai apropiate de Rusia.

În starea actuală, UE singură nu poate să apere Europa și nu se poate substitui NATO, a declarat Jens Stoltenberg. El a pledat pentru continuarea adaptării și pentru consolidarea rolului politic al Alianței.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Forţa NATO constă în faptul că am avut acest tip de diferenţe şi înainte dar, de fiecare dată, le-am depăşit, am fost de acord cu privire la misiunea noastră principală de a ne proteja şi a ne apăra unul pe altul.

Președintele Franței consideră că europenii ar trebui să se asocieze negocierilor privind tratatul care urmează să înlocuiască acordul INF privind forțele nucleare intermediare, denunțat de SUA și Rusia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Carnea de pui din Ucraina a devenit sperietoarea crescătorilor europeni

Kogălniceanu devine cea mai mare bază NATO din Europa

Cum arată scenariul unei invazii a lui Vladimir Putin în Europa