NATO condamnă retragerea Rusiei din Tratatul privind forțele armate convenționale în Europa. „În consecinţă, statele aliate intenţionează să suspende aplicarea tratatului atât timp cât este necesar”

NATO
NATO
7 noiembrie 2023, 15:31

„Aliaţii condamnă decizia Rusiei de a se retrage din Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa şi războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, care este contrar obiectivelor tratatului. Retragerea Rusiei este cea mai recentă dintr-o serie de acţiuni care subminează sistematic securitatea euro-atlantică”, afirmă conducerea NATO, într-un comunicat.

„În consecinţă, statele aliate intenţionează să suspende aplicarea tratatului CFE atât timp cât este necesar, în conformitate cu drepturile lor în baza legii internaţionale. Aceasta este o decizie susţinută pe deplin de toţi aliaţii NATO”, se mai arată în document.

Rusia s-a retras oficial marţi din acest tratat-cheie, care limita unele categorii de arme convenţionale, acuzând SUA că au subminat situaţia de securitate de după Războiul Rece, prin extinderea Alianţei Nord-Atlantice.

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite