Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.
NAŢIONALA DE FOTBAL

Naţionala divizionară a învins-o greu pe Sioni Bolnisi, printr-un gol marcat de Andrei Dumitraş

Reprezentativa divizionară de fotbal a României a învins formaţia georgiană Sioni Bolnisi cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, la Mardan Sports Complex, într-un meci amical disputat în stagiul de pregătire din Antalya, printr-un gol marcat de Andrei Dumitraş ('65), în urma unui corner executat de Raul Rusescu.

În prima partidă, elevii lui Anghel Iordănescu au remizat cu Bulgaria, scor 0-0.

10 Februarie 2015, 21:21 (actualizat 10 Februarie 2015, 23:04) |
Andrei Dumitraş / FOTO: csuc.ro

Fundaşul de 26 de ani Andrei Dumitraş a fost transferat de CS U Craiova la începutul lunii ianuarie, de la Ceahlăul Piatra Neamţ.

Echipa României în meciul cu formaţia flată pe locul 14 din 16 echipe în Georgia: 23. Cristian Bălgrădean - 14. Andrei Dumitraş, 16. Ionuţ Nedelcearu, 15. Florin Bejan, 3. Bogdan Vătăjelu - 5. Paul Anton (18. Andrei Prepeliţă, '71), 6. Alexandru Creţu (8. Mihai Pintilii, '46) - 21. Valentin Lazăr (17. Claudiu Bumba, '46), 10. Constantin Budescu (11. Florin Tănase, '46), 25. Ioan Hora (13. Claudiu Keşeru, '60) - 19. Mihai Roman (9. Raul Rusescu, '60). Selecţioner: Anghel Iordănescu. Rezerve neutilizate: 1. Silviu Lung jr - 2. Paul Papp, 4. Cristian Manea, 7. Adrian Popa, 20. Steliano Filip, 24. Sergiu Muth.

În minutul 83, Raul Rusescu a lovit ambele bare ale porţii adversarilor, direct dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri

Sioni Bolnisi a fost învinsă în urmă cu o săptămână de o echipă formată din rezerve ale Universităţii Craiova, cu 1-0, iar într-un alt meci de verficare a pierdut cu 7-0 contra formaţiei situate pe locul secund din liga a doua din Georgia.

La final, selecţionerul Anghel Iordănescu şi-a exprimat dezamăgirea referitoare la evoluţia românilor:

"Din punctul meu de vedere, prima repriză nu m-a mulţumit. Nu cred că aş avea ceva de punctat, decât faptul că am avut în teren 10 debutanţi. Dacă nu mă înşel, doar Bălgrădean are o convocare. Spuneam în conferinţa de presă că vreau să văd jucătorii tineri, să văd cine ne dă speranţe pentru viitor. Prima repriză nu mi-a adus satisfacţie, iar tinerii pe care i-am forţat să vină la echipa naţională nu mi-au dat senzaţia că pot aspira la tricoul naţionalei. Am avut o posesie mai bună în a doua repriză, când au intrat jucătorii Stelei. Iar victoria este pe deplin meritată. Sincer, aş putea remarca pe cineva, dar aş vrea ca nominalizările să le fac la finalul turneului.

Nu cred că se poate discuta despre oboseală. Suntem într-o perioadă de pregătire, jucătorii sunt obişnuiţi cu astfel de antrenamente, de cantonamente. Aştept ca echipa să confirme cu Moldova. Aş vrea ca jucătorii să îmi arate că încrederea mea poate fi răsplătită printr-un joc bun. Sper ca jocul să aibă mai multă claritate", a declarat, după meci, Anghel Iordănescu la DigiSport.

De partea cealaltă, Andrei Dumitraş s-a declarat nemulţumit de condiţiile de joc, dar fericit că a înscris:

"A fost un meci de pregătire, nu pot să îmi dau cu părerea despre cum s-a jucat. Mă bucur foarte mult că am marcat. A fost o partidă care s-a jucat pe o vreme urâtă şi pe un teren destul de greu. A fost primul meci la naţională, am avut ceva emoţii. Am înscris şi sper să îmi dea încredere acest lucru.

Concurenţa e mare la echipa naţională şi nu se compară un meci amical cu unul oficial. Probabil că fiecare jucător simte oboseala, dar în felul lui", a declarat şi Andrei Dumitraş.

Ultimul meci al tricolorilor în acest cantonament va avea loc contra Republicii Moldova, pe 14 februarie.

Lotul convocat de selecționerul Anghel Iordănescu pentru stagiul din Antalya:

  • Portari: Silviu Lung jr. (Astra), Cristian Bălgrădean (CSU Craiova), Valentin Cojocaru (Steaua);
  • Fundași: Andrei Dumitraș (CSU Craiova), Cristian Manea (FC Viitorul), Paul Papp (Steaua), Srgian Luchin (Steaua), Sergiu Muth (Gaz Metan), Ionuț Nedelcearu (Dinamo), Florin Bejan (Târgu Mureș), Steliano Filip (Dinamo), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova);
  • Mijlocași: Adrian Popa (Steaua), Valentin Lazăr (Dinamo), Alexandru Bourceanu (Steaua), Paul Anton (Pandurii), Andrei Prepeliță (Steaua), Alexandru Crețu (CSMS Iași), Constantin Budescu (Astra), Ioan Hora (Târgu Mureș), Florin Tănase (FC Viitorul), Claudiu Bumba (Astra);
  • Atacanți: Claudiu Keșeru (Steaua), Raul Rusescu (Steaua), Mihai Roman (Pandurii).
Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN SPORT
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C -1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 4°C -2°C
CONSTANTA 6°C -2°C
CRAIOVA 8°C -2°C
BRASOV 4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Februarie 2019, 01:00
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-02-2019
Deschidere: 7749.2
Maxim: 7860.2
Mimim: 7718.27
Variatie: 1.38%
SNG
31.80
0%
WINE
18.70
0.27%
SNP
0.34
1.01%
TLV
1.91
2.77%
BRD
12.20
3.03%
EL
10.98
2.42%
FP
0.89
1.14%
COTE
79.70
0.25%
SIF2
1.14
1.38%
SNN
9.29
1.41%
ARHIVĂ ȘTIRI