NASA lansează o nouă generaţie de sateliţi meteorologici

20 noiembrie 2017, 11:31

NASA tocmai a centralizat şi compilat datele de climă din ultimii 20 de ani, aşa încât să ofere un tablou complet asupra schimbărilor climatice. În imagini se poate observa cum calotele glaciare se extind şi se restrâng pe măsură ce trec anotimpurile – dar şi cum suprafaţa lor este din ce în ce mai mică. Şi nu doar atât. Din analiza spectrografică a oceanelor, cei de la NASA au putut să estimeze şi densitatea microorganismelor; fitoplanctonul este extrem de important pentru că este cel mai de bază strat al lanţului trofic. Scăderea acestuia înseamnă şi scăderea densităţii tuturor formelor de viaţă.

„În zona Americii de Sud, avem acea zonă mare, albastră, care reprezintă de fapt un fel de deşerturi în ocean. Aşa cum avem deşerturi pe continent, le putem avea şi în apă, zone cu foarte, foarte puţin fitoplancton. Aceste zone par să crească, ceea ce înseamnă că oceanele noastre devin mai calde”, explică oceanograful Carlos del Castillo.

Această creştere a temperaturii apelor ar fi aproape imperceptibilă pentru om – şi este o valoare medie, uneori de mai puţin de un grad. Dar ea face ravagii printre microorganisme – şi printr-un lanţ al schimbărilor, ne influenţează viaţa. Capturile de peşti nu sunt atât de mari, furtunile sunt mai puternice.

Deocamdată nu reuşim să împiedicăm aceste efecte – dar tot NASA lansează o nouă generaţie de sateliţi meteorologici, despre care afirmă că vor transmite date mult mai exacte. Cu ajutorul acestor date, specialiştii vor putea să prevadă mai din timp secete, vor putea să prevină autorităţile despre amploarea şi traiectoria unor uragane.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite