NASA a lansat pe orbită un laser pentru a studia straturile de gheață de pe Terra

Racheta Delta II
Racheta Delta II
15 septembrie 2018, 18:10

Satelitul de jumătate de tonă a fost propulsat de o rachetă Delta II de la baza aeriană Vandenberg din California, la ora locală 06:02 (13:02 GMT).

Această misiune, de un miliard de dolari, este „extraordinar de importantă pentru ştiinţă”, a declarat Richard Slonaker, managerul programului ICASat-2 al NASA.

De aproape 10 ani agenţia nu mai avea un instrument pe orbită pentru a măsura grosimea suprafeţelor acoperite de gheaţă de pe planetă.

Misiunea anterioară, ICESat, a început în 2003 şi s-a încheiat în 2009. Oamenii de ştiinţă au aflat astfel că banchiza se micşorează şi că suprafeţele acoperite cu gheaţă dispar din regiunile de coastă din Groenlanda şi Antarctica.

De atunci s-au efectuat măsurători cu ajutorul unui avion, în cadrul unei misiuni numite Operation IceBridge. Aparatul a survolat Arctica şi Antarctica. Este însă necesară o actualizare urgentă!

Utilizarea combustibililor fosili conduce la o creştere constantă a emisiilor de gaze cu efect de seră, care sunt considerate principalele cauze ale schimbărilor climatice.

Temperatura medie la nivel mondial este în creştere de la an la an. Cei mai calzi ani ai timpurilor moderne au fost înregistraţi între 2014 şi 2017.

Se aşteaptă ca noul ICES-2 să-i ajute pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă în ce măsură stratul de gheaţă contribuie la creşterea nivelului mării.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite