NASA a lansat cu succes sonda solară Parker, într-o misiune fără precedent spre Soare

NASA a început astăzi una dintre cele mai ambiţioase misiuni spaţiale de până acum şi care are ca obiectiv Soarele. Sonda Parker a fost lansată cu succes la bordul unei rachete din baza din Florida.

12 August 2018, 13:49 (actualizat 12 August 2018, 14:57) |
Sonda solară Parker a fost lansată

Sonda vrea să se apropie mai mult ca niciodată de soare. Experţii speră ca prin datele astfel colectate să revoluţioneze modul în care înţelegem Soarele.

Parker este cel mai rapid obiect făcut vreodată de oameni şi este şi primul vehicul spaţial ce poartă numele unei persoane în viaţă: astro-fizicianul Eugene Parker, cel care în 1958 a descris, pentru prima oară, vântul solar.

Sonda solară Parker va călători prin atmosfera solară, apropiindu-se de Soare mai mult decât orice altă sondă înaintea ei. Este pregătită să înfrunte condiţii brutale de temperatură şi radiaţii, conform NASA.

Pentru a putea dezlega misterele atmosferei solare, sonda Parker se va folosi de gravitaţia planetei Venus pe care o va survola de 7 ori în aproape 7 ani, pentru a-şi apropia treptat traiectoria de Soare. Sonda va trece prin atmosfera solară la o distanţă de 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa stelei - de peste 7 ori mai aproape decât orice altă sondă trimisă spre a studia Soarele.

Sonda Parker va fi şi primul obiect terestru care va zbura prin stratul exterior al atmosferei solare, coroana, şi va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.

Principalul obiectiv ştiinţific al misiunii este de a detecta modul în care energia şi căldura se deplasează prin coroana solară, precum şi identificarea cauzelor care duc la accelerarea vântului solar. De peste 60 de ani oamenii de ştiinţă doresc să poată aduna astfel de date despre Soare, iar până în prezent nu a putut fi proiectat un scut termic suficient de rezistent pentru a duce la capăt o astfel de misiune. Sonda solară Parker este dotată cu patru tipuri de instrumente ştiinţifice, concepute pentru a studia câmpurile magnetice, plasma, particulele energetice şi vântul solar.

Sonda Parker face parte din programul 'Living With a Star' (Viaţa alături de o stea) al NASA care îşi propune să exploreze aspectele sistemului Soare-Pământ care afectează în mod direct viaţa pe Pământ şi societatea umană.

Soarele este singura stea pe care, cel puţin deocamdată, o putem studia din relativa ei apropiere. Prin studierea Soarelui aflăm mai multe despre stele în general, notează Agerpres, care citează AFP şi Reuters . Soarele este principala sursă de lumină şi căldură pentru viaţa de pe Pământ. Cu cât aflăm mai multe despre Soare, cu atât vom înţelege mai uşor modul în care a evoluat viaţa pe Pământ, dar şi cum ar fi putut ea evolua pe alte planete, aflate pe orbita altor stele.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 14°C 18°C
IASI 11°C 15°C
CLUJ 11°C 12°C
CONSTANTA 7°C 11°C
CRAIOVA 15°C 17°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI