Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, celebrată în condiții de pandemie

25 decembrie 2020, 20:19

Deși Sărbătoarea Nașterii Domnului nu este atât de veche precum Paștile sau Rusaliile, fiind atestată abia în secolul al treilea, are o importanță deosebită și este foarte iubită de creștini.

Sărbătoarea Nașterii Domnului a adus oamenii aproape, cel puțin spiritual. Este un moment al anului în care toți se gândesc la daruri și la a dărui, în amintirea darului făcut de Dumnezeu tuturor: acela de a-l trimite pe Fiul Său pe pământ ca să mântuiască oamenii.

Din Biblie aflăm că Maica Domnului și bătrânul Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, pe când locuiau în Nazaret, merg la Betleem pentru a se înscrie la recensământul organizat de Imperiul Roman. Nu găsesc adăpost și se opresc pentru odihnă într-o peșteră care slujea drept staul pentru vite. Este locul în care Maica Domnului Îl naște pe Mântuitorul.

Ziua Nașterii Lui neavând cum să fie cunoscută cu exactitate, a fost stabilită de Sinodul Ecumenic al Bisericii după 300 de ani. Sărbătoarea creștină ia atunci locul uneia romane, păgâne, Sol Invictus, Soarele Neînvins.

Anul acesta, pandemia a modificat unele obiceiuri religioase și a impus reguli noi. Mai ales în cazul vizitelor pe care preoții le făceau credincioșilor de Crăciun și de Bobotează.

În plus, Rugăciunea la cumpăna dintre ani va trebui oficiată în intervalul 18.00-21.00 și nu la miezul nopții ca până acum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite