Mutualizare | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii “Europa mea”

Ce îmi veni cu expresia cu pricina? Pai, de la ea pornește una dintre cele mai dificile crize cu care s-a confruntat Uniunea Europeană vreodată. Criza care este în plină desfășurare, beneficiind de declarații războinice și “lipsite de empatie” din partea ministrului de finanțe olandez (conform propriilor spuse), de tăceri tactice din partea Germaniei, de replieri strategice de la spanioli și francezi, de sprijin de linia a doua de la austrieci, finlandezi și danezi, de cuvinte tari și melodramatice spuse în italiană. Acest cor de voci diplomatice și politice, interepretând partituri naționale purtând titluri generos europene este fascinant de urmărit de la distanță, dar începe să devină insuportabil de ascultat. “Zilele astea vom vedea dacă Europa se face sau se desface” (“make Europe or break Europe”), spunea Luca Jahier, președintele Comitetului Economic și Social European. Exprimare plastică, de impact, de așteptat din partea unui italian.

În fond, ce datorie să se “mutualizeze”? Simplu. O eventuală emisiune de obligațiuni europene, tipărită în numele întregii eurozone pentru a repara economia după pandemie. Adică, garantată de toate statele care au moneda euro. Asta ar fi “mutualizarea” cu pricina. Împărțirea riscului și ridicarea poverii datoriei de pe umerii Italiei, Spaniei și Franței, țările care, se estimează, ar avea nevoie de cele mai mari fonduri pentru redresare. Olanda zice “NOPE” hotărât. Germania nu este așa hotarâtă în vorbe. Țoață lumea știe însă că doamna Merkel nu a dorit să joace și de data asta rolul polițistului intransigent (i-a ajuns criza grecească) așa că l-a rugat pe Rutte olandezul să o ajute. Rugămintea a fost acceptată cu entuziasm, căci Țarile de Jos de multă vreme tânjesc să joace și ele un rol mai important, mai în lumina reflectoarelor, mai vizibil. Așadar, acum suntem în faza în care Germania și-a aprobat un pachet fabulos de ajutoare pentru economie de un trilion de euro, că are de unde. Zice că nu mai are de unde să șuștină și proiectul corona bondurilor. Numai că gradul sau de îndatorare din PIB este de sub 60%, fata de 107% al Statelor Unite sau 135% al Italiei. Se vede, așadar, că ar mai fi avut loc, de ar mai fi voit. De fapt, nemților le este teamă de precedent. Poate și-ar da acordul de data asta. Evident, după nici 24 de ore, olandezii, finlandezii, austriecii, danezii și-ar schimba și ei părerea și lucrurile s-ar întoarce cu 180 de grade. Numai că le este teama că obligațiunile europene vor deschide o cutie a Pandorei. Că forma asta de “mutualizare” vă deveni regula, mai degrabă decât excepție. Ce propune flancul nordic? Pe scurt, un pachet aparent generos de bani din programul SURE (care nu are încă sursa de finanțare), de la Banca Europeana de Investiții (împrumuturi cu dobândă buna) și din Mecanismul European de Stabilitate (doar pentru zona euro, împrumuturi condiționate de aprobarea planului de restructurare).

Așa că olandezii spun: “Iată, vă arde casa și noi vă ajutam să stingeți incendiul, căci suntem solidari”. Italienii răspund: “Nu, voi ajutați la stins incendiul pentru că, altfel, o să ajungă focul și la voi, apoi ne puneți să plătim intervenția și mai apoi ne veți spune cum să reconstruim casa” (dialog real, pe Twitter, între experți pe politici europene din cele două țări).

Cum se vă termina dezbaterea, nimeni nu știe. Cert este că miniștrii de finanțe ai zonei euro nu au ajuns la nicio concluzie după mai bine de două zile de negocieri online și că așteptăm acum de la șefii lor, premieri și președinți, să ajungă la o concluzie, cât de curând.

Ați observat? Bani, programe, reconstrucție economică, toate în legătură cu zona euro. Ce o fi cu statele membre ale Uniunii Europene care nu sunt în eurozonă? Întrebarea este o glumă evidentă. Noi nici măcar nu avem cuvânt în românește pentru a traduce “mutualization”.