Pompierii de la Detaşamentul Reghin al ISU Mureş au intervenit, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la instalaţia de transport pneumatic a rumeguşului, aparţinând unei fabrici de cherestea din municipiu.
Potrivit ISU Mureş, pompierii au reuşit să localizeze incendiul la nivelul ciclonului, limitând pericolul de propagare la hala de producţie, iar după mai bine de o oră au reuşit să îl stingă.
La sfârşitul lunii aprilie, pompierii au intervenit, tot în municipiul Reghin, timp de şapte ore, pentru stingerea incendiului izbucnit la o fabrică de mobilă, care a afectat mai multe corpuri de clădire şi a provocat pagube însemnate.