Muntenegru și Serbia, primele adversare ale României în Liga Națiunilor la fotbal

5 septembrie 2018, 14:14

Din cauza unei accidentări, Stevan Jovetic ratează naționala. Jucătorul lui AS Monaco a fost coșmarul tricolorilor în preliminariile pentru Mondial: a egalat la Cluj și a marcat golul victoriei la Podgorița.

România joacă în grupa Ligii Națiunilor cu  Muntenegru, Serbia și Lituania.

Dacă la Ploiești România debutează cu tribunele goale, în Serbia ne așteaptă un adevărat vulcan.

Partidele se vor disputa tur-retur în septembrie, octombrie şi noiembrie 2018, potrivit Agerpres. Câştigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediţiei următoare, iar ultimele clasate vor retrograda în seria inferioară.

Echipele clasate cel mai bine în cele patru grupe din Seria C a Ligii Naţiunilor, care nu s-au calificat deja la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Naţiunilor (martie 2020).

Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manşă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai buna în grupele Ligii Naţiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singura manşă (gazda va fi trasă la sorţi). Câştigătoarea se califică la EURO 2020.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite