Munte de moloz, cu acordul primăriei. Zeci de tone de deșeuri au fost depozitate lângă un drum din Comănești

13 martie 2023, 21:36

Tonele de la trei școli din Comănești au fost basculate în ultimele trei săptămâni pe drumul ce leagă două cartiere din localitate. Zi de zi, camioanele au cărat materialele rezultate din renovarea școlilor, de la beton, cărămizi și tencuială, până la resturi de acoperiș și deșeuri din plastic. Toate au ajuns la marginea orașului, unde a apărut un adevărat munte din moloz, cu lungimea de 100 de metri și înălțimea de 20 de metri. Situația a fost semnalată de un consilier local, care a ridicat întrebări cu privire la impactul ecologic și legalitatea acțiunii.

Valentin Sarca, consilier local Comănești: Acum două săptămâni un locatar m-a anunțat, am venit aici și am rămas șocat. Deși primăria avertizează populația să nu arunce deșeuri, că o amendează însă chiar primăria a permis firmelor să arunce molozul în această râpă. Aici s-au vărsat sute de camioane

Localnicii spun că primăria este responsabilă de aducerea deșeurilor în zonă. Însă edilul orașului Comănești susține că la mijloc nu este nimic ilegal și că deșeurile sunt chiar utile pentru că ajută la consolidarea drumului care leagă cartierele Podina și Podei.

Viorel Miron, primarul orașului Comănești: Este un loc unde s-a depozitat material inert din construcții de reabilitare. Prin lege ni se permite pe pan local să amenajăm prin rambliere zone necesare să fie amenajate în localitățile administrate. Mai mulți cetățeni au solicitat să lărgim acel drum și ne-am dus spre râpă. Cetățenii au spus că se rupe râpa și atunci am consolidat cu acest material inert, care nu afectează mediul și am rezolvat și probelema cetățenilor și am scăpat și de deșeuri.

După izbucnirea scandalului, situația a intrat și în atenția Gărzii de Mediu. Inspectorii instituției au făcut deja verificări, atât în zona unde a fost depus molozul, cât și la școlile de unde provin deșeurile. În mod normal molozul provenit din construcții se depozitează doar în spații special amenjate, în acest caz la groapa de gunoi din Bacău aflată la 60 de km distanță.

Lucian Bogdănel, prefectul județului Bacău: E vorba de un santier, de fapt de mai multe, iar deșeurile au fost depozitate neconform într o zonă naturală, după cum știm potrivit ordonanței 90/2021 privind regimul deșeurilor, deșeurile de ocnstrucții au regim special și trebuie neutralizate, fracționate de operatori cu licență.

Până când situația se va lămuri, autoritățile de mediu continuă ancheta în acest caz, urmând să stabilească dacă primăria din Comănești a procedat legal depozitând zeci de tone de moloz în apropierea unor cartiere populate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite