Municipiul Constanţa intră în scenariul roşu pentru 14 zile

Constanța
Constanța
10 martie 2021, 18:38

Unităţile de învăţământ vor funcţiona până la depăşirea incidenţei de 6/1.000 de locuitori, în sistem hibrid.

„Şcolile, prin modificarea la sfârşitul săptămânii trecute a ordinului 3.235, vor funcţiona şi la depăşirea pragului de trei la mie până la depăşirea unui prag de şase la mie, dar într-un sistem hibrid. Copiii din învăţământul preşcolar şi elevii din ciclul primar, precum şi cei din ani terminali vor veni la şcoală, cu menţiunea că cei din anii terminali vor aplica acel sistem hibrid în sensul în care jumătate din ei vor fi prezenţi fizic la cursuri, ceilalţi în sistem online”, a declarat Prefectul judeţului Constanţa, Silviu-Iulian Coşa.

Restaurantele vor putea funcţiona doar în sistem delivery sau la terase, în spaţii deschise.

Se interzice activitatea în săli de spectacole, cinematografe, teatre.

Jocurile de noroc sunt interzise. Vor putea funcționa doar vânzătorii de bilete de tip loto şi bilete de pariuri, doar pentru achiziţionarea de bilete.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Accident grav între o mașină și un TIR, la Constanța. Două persoane au murit

Incendiu într-un bloc din Constanța. 40 de persoane au ieşit din apartamente