Muncitorii străini sunt tot mai căutaţi în România. Cei mai mulţi vin din Turcia, Nepal, Sri Lanka, Congo şi India

2 august 2022, 20:59

Elvira are 30 de ani şi a venit în România tocmai din Congo pentru a munci. Plănuieşte să facă şi o facultate, dar deocamdată o împiedică bariera lingvistică.

Din banii pe care-i primeşte pentru cele opt ore petrecute zi de zi în bucătarie, Elvira îşi ajută şi familia rămasă în Africa.

Într-o situaţie similară este şi Redinel, care a plecat din Albania pentru un trai mai bun. La 22 de ani lucrează ca barman într-un restaurant din Bucureşti.

Vara aduce o cerere foarte mare pentru muncitori străini, spun angajatorii. Există, însă, şi dezavantaje.

Firmele româneşti le asigura străinilor mâncarea, echipamentele necesare, dar şi cazarea.

Mai mult, specialiştii în recrutare susţin că firmele româneşti încep să caute angajaţi străini şi pentru munci calificate. Iar cum cererea e în creştere, şi cei din ambasade au mai mult de lucru. Drept urmare, a fost suplimentat personalul din ambasadele țărilor de unde vin cei mai mulți muncitori.

Mii de angajaţi vin şi din ţări precum India, Sri Lanka sau Turcia, iar anul acesta li se alătură peste 3.000 de angajaţi din Ucraina.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite