Marea Britanie a ajuns la peste o mie de decese provocate de coronavirus, iar în Spania au mai murit 832 de oameni în ultimele 24 de ore. De azi, sunt noi și noi restricții de circulație și izolare în toată lumea, în efortul de a opri răspândirea COVID. În Japonia și Polonia sunt tot mai multe cazuri, cu zeci de îmbolnăviri, în căminele de bătrâni.
Cel puțin 60 de internați într-un cămin de bătrâni din Polonia au fost depistați pozitiv. Sunt bolnavi și câțiva membri ai personalului medical. Se pare că o infirmieră pozitivă a adus boala în cămin.
Doar șase dintre bătrani nu s-au infectat.
O nouă infecție în grup și în Japonia, unde 26 de bătrâni de la azil și 31 de membri ai personalului au coronavirus.
Sunt tot mai multe cazuri și în Germania, iar spitalele fac față cu greu număruui de pacienți, unii cu complicații.
În Irlanda se închid magazinele, oamenii trebuie să stea în casă, iar vârstnicii de peste 70 de ani, cu boli cronice, nu mai pot ieși deloc.
Imagini neobișnuite, cu străzi pustii, restaurante și cafenele închise, și în Turcia, unde numărul de infectări e în creștere.