Mulți români se plâng că amenzile pentru încălcarea prevederilor din Ordonanțele Militare sunt prea mari sau că polițiștii fac exces de zel

Tot mai mulți români încep să se plângă de amenzile uriașe stabilite de autorități pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Pe rețelele sociale au fost postate procese verbale ale sancțiunilor date de polițiști. Iar unii se întreabă dacă nu cumva este exces de zel în anumite situații. Se aplică doar legea și nu există plan de amenzi, dau asigurări șefii din poliție.

18 Aprilie 2020, 20:21 |
Cetățenii reclamă amenzile prea mari și excesul de zel al polițiștilor
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Un bărbat din Vatra Dornei a povestit cum polițiștii l-au amendat când era la spălătorie cu mașina. Chiar și cu declarația pe proprie răspundere, acesta a fost sancționat cu doua mii de lei. Asta, deși Poliția Română a explicat că șoferii au acest drept. Alții s-au plâns că sancțiunile primite au fost prea mari. De exemplu, un bucureștean care a mers fară declarație la un magazin din apropierea locuinței a fost amendat cu 20 de mii de lei.

Și în Iași, un bărbat în vârstă de 47 de ani ar fi primit două amenzi, în zile diferite. În total, 5 mii de lei. Cel care a postat pe internet documentele susține că ieșeanul trăiește dintr-o pensie de boală de 375 de lei pe lună. Discuțiile s-au aprins și după ce un polițist din Timișoara a declarat că șefii lui ar fi lăsat să se înțeleagă că trebuie date mai multe amenzi.

Șefii de la centru susțin că polițiștii doar respectă legea.

Amenzile pentru persoane fizice încep de la două mii de lei și ajung la 20 de mii de lei. Fostul președinte al CCR este de părere că sunt prea mari raportat la venituri. De altfel, Avocatul Poporului a contestat la CCR mai multe prevederi decise de autorități.

Numai în ultimele 24 de ore, oamenii legii prins peste 6 mii de persoane care au încălcat Ordonanțele Militare, iar amenzile au fost de aproape 14 milioane de lei.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 4°C
IASI 2°C 3°C
CLUJ 0°C -1°C
CONSTANTA 4°C 2°C
CRAIOVA 4°C 4°C
BRASOV -2°C -2°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI