Mulți copii își pierd răbdarea, nu sunt comunicativi și nu înțeleg ce li se explică la cursurile online. MEN organizează sesiuni pentru îndrumarea cadrelor didactice

Noile restricții sanitare au impus școala online pentru toți elevii. La început totul a părut distractiv, dar cu timpul, elevii au început să simtă dorul colegilor și al profesorilor. Nici pentru cadrele didactice nu este ușor. Inspectoratele școlare vor pune la dispoziția elevilor și părinților, prin intermediul Centrelor de resurse și asistență educațională, o linie telefonică deschisă, de luni până vineri, între 8.00-16.00.

11 Noiembrie 2020, 12:35 (actualizat 11 Noiembrie 2020, 12:46) |
Consiliere pentru elevi si parinti
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În foarte multe cazuri, copiii își pierd răbdarea, nu sunt comunicativi, nu sunt atenți și nu înțeleg ce li se explică la orele online de către profesori sau de către învățători. Apare frustrarea și la unii și la ceilalți. În aceste condiții intră în acțiune consilierii educaționali.

Atât părinții cât și copiii sunt afectați de lipsa de socializare și de faptul că atribuțiile tuturor au fost date peste cap.

Cred că și părinții, în perioada acesta, sunt prinși cu foarte multe situații în care chiar nu stau de vorbă cu copiii atât cât ar trebui sau cât ar avea ei nevoie. Și dacă vorbesc, nu vorbesc despre emoții, despre ce simt, despre cum rezolvăm o problemă, spune Irina Dumitru, consilier școlar.

Cei mici își doresc să meargă la școală. mai ales în clasele primare copiii au nevoie de validarea și încrederea învățătorului.

În absența unei interacțiuni pierzi modelele și ești lăsat cumva să te descurci singur, dacă nu ai un părinte care să fie lângă tine, explică Irina Dumitru, consilier școlar.

MEN organizează sesiuni online pentru îndrumarea cadrelor didactice"

Ministerul Educației și Cercetării a pus la dispoziția tuturor cadrelor didactice, începând de marți, 10 noiembrie, sesiunile online de îndrumare și consiliere „Educația Continuă”, sesiuni pentru desfășurarea activității de predare în sistem online.

Acestea vor avea durata de aproximativ o oră și vor fi transmise live, zilnic, de luni până vineri, la ora 15:00, pe canalul YouTube și pe pagina de Facebook ale Ministerului Educației și Cercetării, fiind coordonate și derulate de experții/autorii reperelor metodologice publicate în luna septembrie 2020 pe site-ul http://educatiacontinua.edu.ro.

Fiecare inspectorat școlar trebuie să pună la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, între orele 8:00-16:00, o linie telefonică de consiliere destinată elevilor și părinților.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 4°C 9°C
IASI 4°C 8°C
CLUJ 7°C 9°C
CONSTANTA 7°C 14°C
CRAIOVA 4°C 5°C
BRASOV 6°C 10°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI