Mugur Isărescu, din nou în cărţi. Liderii PSD-ALDE îl susţin pentru un nou mandat de guvernator al BNR

24 iunie 2019, 20:25

La finalul întâlnirii coaliţiei și a ședinței conducerii Paralmentului, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că Mugur Isărescu este susținut pentru un nou mandat de guvernator.

” Discuţia pe care am avut-o azi cu doamna prim-ministru ne-a dus la concluzia că vom merge pe reînnoirea mandatului domnului Mugur Isărescu”, a spus preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Eu, personal, îl voi susţine pe domnul Mugur Isărescu pentru un nou mandat”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

În schimb, premierul Viorica Dancilă a precizat că nu a făcut nominalizări.

„Am discutat despre numărul de locuri, despre ponderea pe care o are fiecare partid în BNR, a declarat premierul Viorica Dăncilă.”

Astfel, în Consiliul de Administrație al BNR, PSD va avea patru locuri, ALDE – unul, PNL – două, iar USR – unul. Liderii coaliției de la putere iau în calcul să cedeze un loc pentru UDMR.

Sunt voci în interiorul PSD și ALDE care consideră surprinzătoare decizia liderilor coaliției.

” Nu voi vota cu siguranţă. E o surpriză, nu vreau să comentez”, a spus deputatul PSD Olguţa Vasilescu.

Și Deputatul ALDE Daniel Zamfir, un critic vehement al guvernatorului, a scris pe Facebook că va vota împotriva lui.

„Eu vă asigur că rămân același: voi vota împotriva lui Isărescu și sper să fie mulți parlamentari care să facă la fel”, a postat deputatul ALDE Daniel Zamfir.

Și Senatorii PSD ar fi votat în ședința de grup să nu îl susțină pe Mugur Isărescu. Guvernatorul a criticat în repetate rânduri politica fiscală a Guvernului și avut chiar un conflict deschis cu Darius Valcov, fostul consilier economic al premierului Dancila.

BNR nu a dorit să comenteze oferta de susţinere lansată de coaliția de la putere pentru Mugur Isărescu, care este guvernator al BNR de aproape 30 de ani.

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă