Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Muftiul Cultului Musulman în România: Atacul din Franţa nu are legătură cu religia islamică

Reprezentanţii comunităţii musulmane din Franţa le-au cerut imamilor din toate moscheile din ţară să condamne violenţa şi terorismul, în timpul rugăciunii de vineri.  Consiliul Cultului Musulman şi Liga Arabă au calificat atacul de la Paris drept un act barbar, împotriva democratiei şi libertăţii presei. Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, a condamnat şi el atentatul şi a spus că evenimentele tragice n-au nicio legătură cu religia islamică.

08 Ianuarie 2015, 18:22 (actualizat 08 Ianuarie 2015, 18:51) |
Lumea musulmană condamnă terorismul
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:
 |  GALERIE FOTO

Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, condamnă atentatul sângeros comis asupra ziariştilor francezi de la publicaţia Charlie Hebdo şi spune că evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică.

Şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, a transmis o scrisoare de condoleanţe Ambasadei Franţei în România, în care condamnă "manifestările crude, sângeroase, la care s-au dedat aşa-zişi musulmani francezi, printr-un asalt terorist fără precedent, pentru a-i reduce la tăcere pe ziariştii publicaţiei satirice pariziene Charlie Hebdo".

"Toate evenimentele tragice care se desfăşoară cu o cruzime desăvârşită nu au nicio legătură cu religia islamică, iar cei care le provoacă nu pot fi recunoscuţi drept fraţi de confesiune musulmană, conform preceptelor religioase pe care noi le practicăm, în concordanţă cu învăţăturile Coranului şi cuvântul Profetului Muhammad. Islamul interzice ferm uciderea oricărui suflet, iar religia noastră, mai presus de orice, este împotriva oricărei vărsări de sânge şi condamnă ferm asemenea atentate. Drept urmare, condamn aceste acte de terorism şi adresez condoleanţe familiilor îndoliate şi poporului francez şi mă rog în continuare bunului Allah să ne binecuvânteze şi să ne protejeze ţara, România, şi poporul nostru tolerant", a transmis muftiul Muurat Iusuf.

(w500) Muftiul Cu

Musulmanii din Franţa sunt invitaţi să participe la o mare adunare care ar urma să aibă loc duminică.

În acelaşi timp, Papa Francisc s-a rugat la slujba de dimineaţă pentru victimele atentatului.

Suveranul Pontif a adresat un apel contra propagării urii şi a oricărei forme de violenţă.

12 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite, miercuri, într-un atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete, la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti - Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski).

Doi fraţi de naţionalitate franceză născuţi la Paris, Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani, şi Chérif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, un jihadist cunoscut serviciilor antiteroriste, au fost identificaţi drept presupuşii autori ai atacului şi sunt căutaţi de poliţie.

Un al treilea suspect, Hamyd Mourad, în vârstă de 18 ani, care i-ar fi ajutat pe cei doi fraţi să comită atacul sângeros de la sediul săptămânalului satiric Charlie Hebdo, s-a predat poli?iei, au anun?at surse concordante, citate de AFP.

Şapte persoane, bărbaţi şi femei din anturajul celor doi fraţi, se află joi în arest preventiv în cadrul anchetei, a anunţat ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, relatează AFP.

Articole pe aceeaşi temă
 
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 28°C
IASI 26°C 28°C
CLUJ 25°C 27°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 25°C 26°C
BRASOV 25°C 26°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Mai 2018, 03:46
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 21-05-2018
Deschidere: 8409.7
Maxim: 8409.7
Mimim: 8238.09
Variatie: -1.77%
TLV
2.36
2.49%
SNG
35.00
1.26%
SNP
0.34
1.6%
FP
0.96
0.72%
BRD
13.10
1.8%
TGN
367.50
3.45%
COTE
92.00
3.51%
EL
10.22
2.69%
ALR
3.40
7.86%
TEL
20.55
2.38%
ARHIVĂ ȘTIRI