MTV VMA 2017. Kendrick Lamar a câştigat marele trofeu pentru clipul „Humble”

28 august 2017, 14:59

Kendrick Lamar a câştigat marele trofeu pentru clipul hitului său „Humble”. De altfel, artistul hip-hop a obţinut încă cinci distincţii, din cele opt nominalizări.

Senzaţia anglo-canadiană Shawn Mendes nu a câştigat la niciuna dintre cele trei categorii, dar recitalul său a făcut deliciul publicului.

Recompensată cu Premiul „Michael Jackson”, Pink a povestit cum o încurajează pe fiica ei să nu-i fie teamă de cine este: Am întrebat-o: mă vezi lăsându-mi părul lung? Mi-a spus că nu. Mă vezi chimbându-mi corpul? Mi-a spus nu, mama. Mă vezi schimbând felul în care mă prezint în faţa lumii? Nu, mama. Mă vezi cum cânt pe arene arhipline, în toată lumea?  Da, mama!

Şi nu a fost singura temă socială. Artiştii au denunţat violenţele suporterilor supremaţiei albe – printre vorbitori fiind şi fiica lui Michael Jackson.

„Să plecăm astăzi de aici amintindu-ne să le arătăm acestor nazişti derbedei extremişti albi… din Charlottesville şi în ţară, că naţiunea cu „libertate” ca slogan, avem toleranţă zero faţă de violenţa lor, de ura lor şi faţă de discriminare!”, a declarat Paris Jackson.

Taylor Swift nu a fost nominalizată la nicio categorie, dar a fost unul dintre subiectele fierbinţi ale serii, cu lansarea unui nou clip, al cărui început o prezintă în ipostaze şocante: ieşind dintr-un mormânt. Noul său single se numeşte „Look What You Made Me Do”/”Uite ce m-ai forţat să fac”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite