Tribunalul Harghita a motivat decizia de achitare în Dosarul Țăndărei, în care mai mulți cetățeni români de etnie romă sunt acuzați că au trimis copii la furat și cerșit în Anglia. O parte dintre fapte s-ar fi prescris, potrivit noului Cod Penal, iar în cazul altor infracțiuni, judecătorul a considerat că nu sunt probe. După un proces care a durat 6 ani și a avut 53 de termene, celor achitați li s-au restituit aurul, puștile și pistoalele, mai puțin mitralierele găsite la percheziții.
Cazul Țăndărei a început în aprilie 2010. 25 de romi au fost arestați pentru că ar fi trimis copii la cerșit și furat în Anglia.
La percheziții au fost confiscate 12 puști de vânătoare, șase pistoale și patru mitraliere. După aproape un deceniu de anchete și procese, judecătorul i-a achitat pe toți inculpații și le-a restituit armele, pe motiv că aveau permis. Doar mitralierele nu au fost înapoiate. Magistratul a hotărât să le dea înapoi mai multe kilograme de aur și banii gășiți la percheziții. Decizia de achitare l-a șocat pe Bernie Gravett, polițistul englez care a lucrat la caz, acum pensionar.
Tribunalul Harghita a explicat de ce i-a achitat pe inculpați. Acuzațiile de grup infracțional organizat și nerespectarea regimului armelor s-au prescris în decembrie anul trecut, pentru că noul Cod Penal prevede pedepse mai mici, prin urmare și termene de prescipție reduse.
Judecătorul a decis achitarea inculpaților pentru trafic de minori și spălare de bani. Magistratul a considerat că nu sunt probe.
DIICOT a anunțat că a făcut apel. În Anglia, complicii inculpaților de la Țăndărei au fost condamnați pentru traficarea a 181 de copii. A fost prima anchetă de acest gen româno-britanică. Cazul a schimbat și legislația în UE privind traficul de minori.