Moşteanu, către Ciolacu: Aduceţi cei 157 de parlamentari la vot şi dovediţi că n-aveţi sfori şi comanda dublă

Ionuț Moșteanu
Ionuț Moșteanu
5 septembrie 2021, 18:04

„Există o cale simplă, domnule Ciolacu, să infirmaţi blatul: terminaţi cu tergiversările şi perdelele de fum, absenţe în biroul permanent, moţiunea mea/a ta, semnăturile nu-s scrise cu pixul care trebuie, etc. Aduceţi cei 157 de parlamentari la vot şi dovediţi că n-aveţi sfori şi comanda dublă cum se spune!”, a scris Ionuţ Moşteanu duminică, pe Facebook.

Întrebat de jurnalişti, duminică, într-o conferinţă de presă, despre acuzaţia că ar face „blat” cu Florin Cîţu pentru banii publici, Marcel Ciolacu a răspuns că de foarte mult timp nu a mai avut discuţii cu premierul.

„Dacă dumneavoastră credeţi că ministrul Dezvoltării (…) va încălca vreodată legea, vă înşelaţi amarnic, iar PSD are cele mai multe autorităţi locale, e imposibil să excluzi autorităţile PSD-ului de la un eventual PNDL 3”, a afirmat Ciolacu. 

El a declarat că, dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate. Altfel, Ciolacu a spus că partidul său are în vedere o moţiune comună cu USR PLUS şi AUR.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite