CORESPONDENȚĂ DE LA MOSCOVA

Moscova ia măsuri dure împotriva răspândirii noului coronavirus și introduce treptat noi restricții: Copiii sunt de ieri în vacanță prelungită

Chiar dacă Rusia se laudă cu primul vaccin din lume înregistrat oficial și cu un medicament care te pune pe picioare în 24 de ore în caz de infectare cu COVID, autoritățile par să fie copleșite de iminenţa unui al doilea val și încep să pregătească populația pentru o nouă carantină generală.

06 Octombrie 2020, 08:25 (actualizat 06 Octombrie 2020, 09:00) Știrile TVR |

Ca în primăvară, restricțiile se reintroduc treptat. De ieri, copii au fost trimiși într-o vacanță prelungită, iar o parte din angajați sunt obligați să lucreze de acasă. Vacanța școlară a fost prelungită de la o săptămână la două, iar persoanelor vârstnice și celor din categoriile cu risc li se recomandă insistent să stea mai mult în casă. Întreprinderile au fost rugate să plaseze cel puţin 30% din personal în regim de lucru la domiciliu până pe 28 octombrie, pentru a degaja transportul public.

”Am început să înăsprim controalele în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor cu participarea mai multor persoane. Dacă regulile sunt încălcate sunt prevăzute amenzi de până la cinci sute de mii de ruble sau suspendarea activității pe o perioadă de 90 de zile”, spune Shamil Mustafaev, reprezentant al Protecției Consumatorului.

Poliția împreună cu reprezentanți de la Serviciul Federal pentru Protecția consumatorului verifică dacă măsurile impuse de autorități sunt respectate. De cele mai multe ori regulile sunt ignorate iar sancțiunile nu întârzie să apară.

”În urmă controalelor efectuate am văzut că măștile și mănușile lipsesc. Nu se păstrează distanța și nici nu sunt trasate indicatoare de distanțare socială. Categoric aplicăm amenzi”, spune Ruslan Kazyumov, inspector de poliție.

Pe zi ce trece numărul de cazuri noi crește în mod alarmant. Numai luni au fost înregistrate aproape 11 mii de noi îmbolnăviri din care 3327 numai în Moscova.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 19°C 11°C
IASI 15°C 7°C
CLUJ 11°C 4°C
CONSTANTA 16°C 12°C
CRAIOVA 13°C 10°C
BRASOV 14°C 3°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI