Moscova a anunţat că o parte dintre militarii ruşi revin la bazele lor | Reacția Kievului: Nu credem până nu vedem

Ucraina şi Occidentul au reuşit să împiedice o ''escaladare'' din partea Rusiei, a afirmat marţi şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, la scurt timp după ce Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat că o parte dintre militarii ruşi de la frontiera cu Ucraina revin la baze, după ce au încheiat diferite exerciţii. O confirmare a retragerii unei părți din trupele rusești a venit apoi și de la purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

15 Februarie 2022, 11:00 (actualizat 15 Februarie 2022, 15:55) Știrile TVR |
Situaţia din Ucraina

ACTUALIZARE: Ucraina va crede într-o dezescaladare atunci când va vedea cu proprii ochi o retragere a efectivelor ruse de la graniţele sale, a declarat marţi ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, într-o reacţie la anunţul făcut anterior de Moscova privind debutul retragerii unei părţi a trupelor ruse din apropierea frontierei ucrainene după încheierea exerciţiilor la care au participat, relatează agenţiile de presă EFE şi Interfax-Ukraina.

Armata ucraineană observă de mult timp o adevărată 'coregrafie' a trupelor ruse concentrate în regiune, care se mută din loc în loc, schimbându-şi amplasamentul, remarcase luni seara comandantul şef al Forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi, într-o declaraţie la postul de televiziune ucrainean ICTV.

'Din Federaţia Rusă parvin constant tot felul de declaraţii. Regula noastră este: nu credem când auzim, ci atunci când vedem', a declarat Kuleba într-o conferinţă de presă susţinută în format de videoconferinţă. 'Dacă vom vedea retragerea efectivă a soldaţilor ruşi, atunci vom crede într-o detensionare', a adăugat ministrul ucrainean.

ACTUALIZARE: Kremlinul a confirmat marţi retragerea unei părţi din forţele ruse staţionate lângă frontiera cu Ucraina, evocând un "proces obişnuit" şi denunţând "isteria" Occidentului cu privire la o presupusă invadare iminentă a acestei ţări de către Rusia, informează AFP.

"Am spus mereu că după încheierea exerciţiilor (...) trupele se vor întoarce în garnizoanele lor de origine. Tocmai aceasta are loc acolo, este un proces obişnuit", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Potrivit lui Peskov, Moscova urmează să organizeze alte "exerciţii în toată Rusia", pentru că "este dreptul nostru de a organiza manevre pe teritoriul nostru, peste tot unde considerăm că este potrivit".

____________________________________________________________

ACTUALIZARE: ''Împreună cu partenerii noştri, am reuşit să împiedicăm orice nouă escaladare din partea Rusiei'', a declarat Kuleba.

Potrivit acestuia, este totuşi prea devreme pentru a constata o reducere veritabilă a tensiunilor în această criză care afectează Europa de la finalul anului trecut. ''Situaţia rămâne tensionată, dar sub control'', a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene, a doua zi după vizita la Kiev a cancelarului german Olaf Scholz, care efectuează marţi o vizită la Moscova.

''Rusia face mereu tot soiul de declaraţii, iată de ce noi avem o regulă: credem într-o dezescaladare atunci când vedem retragerea'' de trupe, a mai spus el.

După săptămâni întregi de tensiuni, Rusia a anunţat marţi începutul unei retrageri, către garnizoane, a anumitor trupe ale sale desfăşurate în apropiere de frontiera ucraineană.

Occidentul pare tot mai îngrijorat de iminenţa unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Moscova a negat că ar avea o asemenea intenţie, dar a cerut garanţii de securitate din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică. Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ''în orice moment''.  În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a provocat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o serie de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi companii ruse.

__________________________________________________________________________

Ministrul rus al apărării: Unele trupe de la granița cu Ucraina încep să se întoarcă la bazele militare

Unele trupe rusești desfășurate de-a lungul graniței cu Ucraina se întorc la bază după finalizarea exercițiilor militare, a declarat marți ministrul rus al apărării potrivit BBC care citează Interfax. Măsura vine în contextul vizitei cancelarului Germaniei la Moscova, dar şi ca urmare a faptului că Rusia a fost somată cu sancţiuni dacă nu ia măsuri care să deblocheze criza.

În timp ce manevre militare de amploare continuă să se desfășoare în țară, unele unități din sudul și vestul Rusiei și-au încheiat exercițiile și încep să se întoarcă la bazele militare, scrie şiReuters care citează aceeaşi sursă.

Rusia a mobilizat în jur de 130.000 de soldați, dintre care 100.000 în Rusia și alți 30.000 în Belarus, pentru așa zise exerciții militare în perioada 10-20 februarie. Ucraina este, practic, aproape încercuită de armata rusă.

Piețele ruse au reacționat deja la această veste, scrie Reuters. Rubla, care a fost sub presiune din cauza temerilor de noi sancțiuni occidentale în cazul unui război, a câștigat 1,5% la scurt timp după anunțul ministerului apărării.

Cancelarul german, Olaf Sholz, se va întâlni la Moscova cu președintele Vladimir Putin şi în încercarea de a întări şi avertismentele altor lideri occidentali cu privire la posibile sancțiuni la adresa Rusiei dacă aceasta atacă Ucraina.

Prim-ministrul Boris Johnson și președintele Joe Biden au avut luni o convorbire telefonică în care au convenit că „fereastră deplomaţiei rămâne deschisă” și un acord de evitare a conflictului e încă posibil.

Deși Moscova a negat că ar fi planificat vreodată să atace Ucraina, a cerut garanții obligatorii din punct de vedere juridic din partea SUA și NATO că Kievul nu va avea voie să adere la blocul militar. Washingtonul și Bruxelles-ul au refuzat până acum să facă astfel de angajamente.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 27°C 23°C
IASI 19°C 17°C
CLUJ 17°C 14°C
CONSTANTA 22°C 22°C
CRAIOVA 22°C 20°C
BRASOV 15°C 14°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI