Moş Crăciun, cu mulţi cai putere, pentru cei din zonele defavorizate

20 decembrie 2021, 23:10

Pentru mulţi copii din cătunele izolate, sania moşului a avut sute de cai putere şi cauciucuri simex. Off-roaderii şi-au pus masinile echipate special la lucru, pentru a-i ajuta pe cei din zone greu accesibile. Cluburile de profil s-au mobilizat şi în acest an în toata ţara, în ciuda pandemiei, şi au realizat acţiuni umanitare, care au însumat sute de tone de alimente, rechizite, şi chiar spectacole pentru cei mai puţin norocoşi.

actiune umanitara off-road

Clubul Off Road Adventure România a donat cu sprijinul a două 2 şcoli din Bucureşti – Şcoala Franceză – EFI Bucarest şi Şcoala Centrală Bucureşti, peste 1000 de cărţi, rechizite, jucării, jocuri pentru copiii din şcoala comunei Pui, și celor cinci scoli aparținătoare: Ponor, Galaţi, Baieşti, Ruşor și Uric, din Judeşul Hunedoara

actiune umanitara off-road

Toți copiii din satele Federi şi Fizesti, precum şi copiii de la orfelinatul Pui au primit cadouri individuale pregătite de cele două şcoli partenere în proiect. Off Road Adventure Romania a  participat şi  la dotarea cu cărţi pentru bibliotecă, jocuri și jucarii, dar și rechizite la şase şcoli şi grădinițe din comuna Pui, care însumează 230 de copii.
actiune umanitara off-road

Clubul Carpathian Off Road a alcătuit o caravană formată din 18 maşini care s-au deplasat 800 de kilometri pentru a ajunge la circa 500 de persoane din şapte sate din Dobrogea.

actiune umanitara off-road

Cinci zeci de copii defavorizaţi din Parohia Cochirleni, judeţul Constanţa, au primit computere şi  telefoane mobile, iar biserica satului şi persoanele în vârstă au fost aprovizionate cu lemne pentru restul iernii.

actiune umanitara off-road

actiune umanitara off-road

În cealaltă parte a ţării, la 60 de kilometri de Iaşi, clubul Adventure 4×4 a pregătit peste 180 de saci de cadouri pentru copiii din Comuna Coarnele Caprei, Arama, Pietroșica.

actiune umanitara off-road

Copiii au primit cu această ocazie şi elemente de vestimentaţie tradiţionale şi au organizat un spectacol cu obiceiuri şi tradiţii ale satului românesc.

actiune umanitara off-road

Şi alte cluburi au reuşit să ajungă în zone greu accesibile: Napoca Off-Road Comunity a ajuns cu 3 tone de alimente  la 60 de familii din comunele Panticeu, Sărata, Dârja, Cubleşul Someşean, Corneşti, Clubul SSv Power Sport s-a deplasat în zona Buzău, în comunele Vintilă Vodă, Bisoca, Lopătari, Peceni, Mânzăleşti, Chilii, Cănşsti cu 80 maşini la 200 familii, ce au totalizat 250 de copii, Asociaţia Club Sportiv Curiţa Sticlărie a acoperit zona judeţului Bacău, unde a reuşit să aducă ajutoare pentru 60 de bătrâni şi 60 de copii din  Comunele Caşin, Mănăstirea Casin, Gura Văii şi Ștefan Cel Mare.

actiune umanitara off-road

Preşedintele Comisiei Naţionale de Off-Road, pilotul Bogdan Constantinescu a declarat că „Off Road-ul din Romania a încheiat anul aşa cum o face de fiecare dată, cu omenie şi empatie faţă de semeni. Pentru că maşinile pe care le deţinem sunt echipate pentru teren accidentat,  off road-erii pot ajunge în locuri unde resursele de hrană, medicamente şi alte bunuri sunt insuficiente. Astfel majoritatea comunitatii Off-Road, prin acţiuni demarate de cluburi, s-a adunat în diferite zone ale ţării pentru a face pachete şi a le duce acolo unde rar se ajunge. Ziua de vineri a fost dedicată împărţirii în pachete individuale a bunurilor strânse, până târziu în noapte, iar zilele de sâmbăta şi duminică au fost pline de drumuri greu de parcurs şi oameni, care, pentru câteva minute, au avut motive să zambească. Off Road-ul a adunat în total 184 de maşini şi 312 voluntari, care timp de 3 zile au fost dedicaţi acţiunilor umanitare, ajungand în total la 986 de case, bucurând mult mai mulţi oameni decât am putut număra pentru a vă oferi cifre”.

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite