Moody’s: Ratingul Italiei a fost retrogradat la „Baa3”, cu doar o treaptă peste nivelul „junk”, nerecomandat pentru investiții

Bancnote euro
Bancnote euro
20 octombrie 2018, 12:14

Revizuirea în scădere vine pe fondul unei slăbiri a solidităţii fiscale a Italiei, în condițiile în care guvernul are ca obiectiv deficite bugetare mai ridicate în următorii ani decât a previzionat anterior Moody’s.

Intenţia de a adopta o politică fiscală expansionistă sugerează că, în loc ca nivelul datoriei publice a Italiei să scadă în următorii ani, aşa cum previziona fostul Executiv, datoria va rămâne la actualul nivel de aproximativ 130% din PIB, un nivel care face Italia vulnerabilă la viitoarele şocuri interne şi externe, în special în cazul unei creşteri economice mai reduse, se arată în raportul Moody’s.

Mai mult, evoluţia datoriei este vulnerabilă din cauza perspectivelor de creştere mai reduse, ceea ce ar putea duce la o nouă creştere a nivelului datoriei faţă de actualul nivel deja ridicat.

Retrogradarea ratingului Italiei este determinată şi de oprirea planurilor de adoptare a unor reforme structurale fiscale şi economice, ceea ce va avea implicaţii negative la adresa creşterii economice pe termen mediu, se arată în raportul Moody’s.

În opinia Moody’s, Italia încă demonstrează o soliditate importantă a creditării, care echilibrează slăbirea perspectivelor fiscale. Soliditatea este determinată de economia mare şi diversificată, de poziţia externă robustă, cu excedent substanţial de cont curent.

Principalul motiv al retrogradării Italiei la „Baa3” este recent anunţata schimbare de strategie fiscală.

Guvernul de la Roma are ca obiectiv un deficit bugetar de 2,4% din PIB anul viitor, mai ridicat decât nivelul previzionat pentru acest an, de aproximativ 1,9% din PIB, şi mult mai ridicat faţă de angajamentele Italiei conform reglementărilor fiscale ale UE.

De asemenea, executivul estimează un deficit de 2,1% din PIB în 2020 şi de 1,8% din PIB în 2021, faţă de un nivel echilibrat previzionat anterior.

Moody’s se aşteaptă la deficite bugetare mai ridicate, de 2,5% din PIB în fiecare din următorii trei ani, faţă de cât estimează Guvernul de la Roma, în urma implementării promisiunilor din campania electorală, inclusiv reducerile de taxe pentru firme şi gospodării şi a încetinirii creşterii economice.

Şi agenţia de evaluare financiară Fitch a avertizat vineri că scăderea ratingului de ţară al Italiei ar duce la retrogradarea calificativelor principalelor bănci – Intesa Sanpaolo şi UniCredit.

Băncile italiene se confruntă cu presiuni crescute asupra ratingurilor lor ca urmare a riscurilor la adresa calificativului de ţară al Italiei. Printre aceste riscuri se numără erodarea capitalului din cauza scăderii preţurilor la obligaţiunile suverane, creşterea costurilor de finanţare şi incertitudinea macroeconomică, apreciază Fitch.

Agenţia de evaluare reaminteşte că în luna august a revizuit, la negativă, perspectiva pentru ratingul suveran de tip ‘BBB’ atribuit Italiei. Acest lucru a dus la revizuirea, tot la negativ, a perspectivelor pentru mai multe bănci italiene: Banca Nazionale del Lavoro (BBB plus), Credito Emiliano, Intesa Sanpaolo, Mediobanca, UniCredit (toate la BBB) şi Unipol Banca (BB plus).

„O retrogradare a ratingului suveran ar duce cel mai probabil la o retrogradare a acestor bănci”, a subliniat vineri Fitch.

Analiştii se aşteptau la o retrogradare a ratingului suveran al Italiei după ce Comisia Europeană a trimis joi o scrisoare autorităţilor de la Roma, în care solicită clarificări pentru ceea ce a numit un derapaj bugetar „fără precedent”. Ministrului italian de Finanţe, Giovanni Tria, i se cere să îşi prezinte în scris observaţiile până la data de 22 octombrie, cu mult înaintea termenului limită de 31 octombrie la care Comisia Europeană trebuie să îşi dea evaluarea finală cu privire la proiectele de buget ale statelor din zona euro.

În replică, premierul Italiei, Giuseppe Conte, a apreciat joi că abaterea Italiei de la regulile fiscale „nu este mare”, adăugând că executivul de la Roma discută cu agenţiile de rating, în speranţa că o retrogradarea a ratingului de ţară poate fi evitată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite