Molenbeek, crescătoria de teroriști. Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii Europa Mea

Piață în cartierul Molenbeek din Bruxelles Belgia
Piață în cartierul Molenbeek din Bruxelles Belgia
2 septembrie 2020, 10:16

Necazul era întoarcerea. Taxiurile în Bruxelles sunt mult mai neserioase decât cele din București (vă puteți imagina?), așa că întoarcerea spre Rogier a fost mereu o adevărată aventură. În general, din cinci mașini comandate, veneau doar trei. În anii cu noroc, ajungeau patru. Niciodată toate cinci.

În fine. Pe drum, să ne facem de vorbă, noi, ce patru ziariști români, începem să comentăm cele mai recente evenimente. Cu două săptămâni în urmă, fusese dublul atac terorist (stația de metrou și aeroportul), cu autori declarați radicali islamiști născuți și crescuți în cartierul Molenbeek. Tot de acolo erau și teroriștii din Paris (Bataclan). Asta determinase presa occidentală să declare comuna Molenbeek (una dintre cele 19 comune ale Bruxelles-ului) ca fiind un incubator, o crescătorie de teroriști islamiști fundamentaliști.

Și asta vorbeam între noi, pe românește. Nevastă-mea și cu mine încercam să le zicem colegilor că noi ne-am duce să ne plimbam pe acolo, să vedem cum e. A doua zi, aveam o după amiază liberă, iar cartierul rău famat era la doar trei stații distanță de Place Schuman (acolo unde sunt sediile instituțiilor europene). Ne sfătuiam. Mie mi se părea cam deplasat să ne ducem să ne uitam la oamenii aia, ca la niște animale de la ZOO. Adică, Molenbeek era un fel de atracție turistică? “Haide neamule, vino să vezi de unde se trag teroriștii, ieftin neamule, hai încoace, să ai ce povesti la neamuri! Se poate și selfiuri pe gratis cu prietenii lor, ieftin neamule!” Mi se părea indecent. Și cam asta discutam între noi, pe românește.

Șoferul taxiului era, clar, magrebian. Tânăr, la vreo 26-27 de ani. Brusc și fără menajamente, intervine, în franceză. “Sunteți ziariști, înțeleg. Italieni?” “Nu, români”, zic. “Dar ziariști, ai dreptate. Nu știu dacă se cade să ne ducem ca turiștii prin Molenbeek”. “Duceți-vă. Eu de acolo sunt. Tata a avut un aprozar. A muncit de i-au sărit capacele, a cumpărat al doilea aprozar. Toată viața, și eu și frate-miu am visat să plecăm din mizeria aia de cartier. Ăla e ghetto, nu cartier. În fine, acum un an, tata a vândut tot și ne-am permis să ne mutam în alt cartier. Acum, eu sunt harnic și fac bani pe taxi iar frate-miu a rămas un puturos și e student la Informatică, la Universite Libre de Bruxelles.” Râde, după ce zice ultimele cuvinte. Normal că râde. ULB este una dintre cele mai bune facultăți din Belgia. Continuă. “Îi stiu pe împuțiții ăia cu bombele. Eram de aceeași generație, am crescut împreună, am jucat fotbal împreună. La un moment dat, pe la 16-17 ani, nu am mai putut fi prieteni. Cu o excepție, ăia s-au pus pe făcut bani din șmecherii, din găinării. Hoți de buzunare în metrou, mic trafic de droguri la colțul străzii, să aibă bani de un club, un dans, o fată, în weekend.”

“Cum adică?”, întreb contrariat. “Care club, care fată, care alcool? Nu erau musulmani?” “Musulmani pe naiba, erau niște golănași care ajungeau la secția de poliție cel puțin săptămânal. Atunci i-au agățat. Imamii la colț de stradă.” Aici nu am mai înțeles nimic. “Ce e aia imam la colț de stradă?” “Simplu. În lipsă de moschei, cartierul s-a umplut de predicatori care, cred, erau trimiși de ISIS. Textul lor era simplu. Vezi? Toată ziua poliția te fugărește, nu ai un viitor, belgienii ăștia, europenii ăștia, necredincioșii ăștia te asupresc. Ai talent, ai credință, știi să faci lucruri deosebite. Hai la noi, pentru o cauză nobilă. Și câțiva idioți au mușcat momeala. S-au făcut teroriști. Altceva oricum nu făceau din viața lor. Imamii ăia la colț de stradă le-au dat un aparent scop în viață.” “De ce mama naibii nu ați avut o moschee a voastră, să nu mai aibă loc imamii ăștia la colț de stradă?” “Ehe, dacă ați ști de câte ori ne-am dus la primărie. De câte ori s-a dus taică-miu, cu vecinii, să roage să fie ajutați să construiască o moschee și un centru de duminică, să oprească radicalizarea. I-a durut fix în c..r și pe primar și pe consiliul local. Nimic nu au vrut să dea.”

Ne-am despărțit în fața restaurantului, i-am promis că a doua zi voi fi în Molenbeek. În seara aia, între două feluri de tăieței thai, am dat un google. Pe primarul respectiv îl chema Philippe Moureaux. Socialist. Prin 92, a afirmat că românii sunt un adevărat pericol pentru liniștea locuitorilor din Bruxelles. Apoi, zic gurile rele, s-a încurcat cu o jună magrebiană care i-a vândut rețetă fericirii electorale: se aduc cât mai mulți imigranți din Magreb în comună. Ei îl vor vota dacă li se acordă rapid rezidența. Drept pentru care, pe la 2005, 80% dintre locuitori erau marocani sau algerieni. Programe pentru dezvoltarea comunei și locuri de muncă pentru locuitori? Aș, de unde? Șomajul în cartier? Cât casa! Vreo preocupare pentru viitorul acelor oameni? Sigur. În campania electorală și atât.

A doua zi, am mers acolo. Am ajuns rapid. Trei stații de metrou, v-am mai zis. Știți cum arată cartierul? Cam ca Moșilor vechi, porțiunea dintre Bd Carol și Piața Sfântu Gheorghe. O amestecătură de sărăcie, aglomerație, clădiri decrepite, prăvălii sărăcăcioase, terase (fără băuturi alcoolice). Am fost ziua în amiaza mare, nu ne-am simțit amenințați. Dar nici nu aș fi locuit acolo. Atenție! Sunt născut și crescut în Colentina, în Teiul Doamnei, dar în Molenbeek nu aș fi stat. Nu era chiar ca Ferentari, dar nici departe.

Am scris povestea asta pentru că recent s-au împlinit cinci ani de când Angela Merkel a zis “Wir schaffen das” (Ne vom descurca), în legătură cu valul de refugiați. Multă lume, în Germania și aiurea, au luat asta drept o încurajare a imigranților de a încerca să ajungă ilegal în Europa. Eu nu cred că doamna Merkel a greșit. Doamna Merkel nu prea avea de ales, iar graficele demografiei o împingeau spre o singură soluție. Moureaux, primarul socialist, a greșit. El și-a văzut de interesele electorale fără pic de responsabilitate. Cred că nici nu ați auzit de el. Un politician minor care a creat probleme majore în Europa. Adică, o crescătorie de teroriști.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă