MOLDOVA AZI | Copii cu nevoi speciale, integraţi în societate după ce au urmat cursuri de reabilitare la centrul “Tony Hawks”

4 mai 2018, 20:59

TVR Moldova a surprins câteva secvenţe dintr-o şedinţă de reabilitare de la centrul Tony Hawks, acolo unde, zilnic, vin la proceduri aproximativ de 25 de copii cu diferite afecţiuni.

„Totul a pornit de la un pariu, de la o carte. Cartea a fost primită foarte bine în Marea Britanie și atunci Tony a venit cu ideea că poate dona jumătate din veniturile obținute din vânzarea cărții” – Diana Covalciuc, director, Centrul Tony Hawks.

Şi filmul realizat în baza cărţii a avut succes. O demonstrează cei 200 de mii de euro adunaţi pentru a construi modernul centru.

“Centrul activează din donaţii de peste hotare dar şi cu sprijinul Companiei Naţionale de Asigurări Medicale, care acoperă o treime din cheltuieli. Cu ocazia Zilei de naștere a Reginei Marii Britanii, Tony Hawks a obținut şi titlul onorific de „Membru al Ordinului Imperiului Britanic” pentru ajutorul acordat copiilor defavorizaţi din Republica Moldova” – Olga Cernei, asistent social.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite